Sursa foto: arhiva EVZ
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
Nicolae Topor a fost unul dintre cei mai cunoscuți meteorologi români ai secolului XX. A lucrat mulți ani la Institutul Meteorologic și a devenit celebru prin acuratețea buletinelor meteo difuzate la radio și televiziune. Numele lui a rămas atât de cunoscut încât, pentru mulți români, „Topor” a devenit aproape un sinonim pentru „meteorologul care nu greșește niciodată”.
„Climatologii” de azi erau, în trecut, numiți în principal meteorologi. Meteorologia studiază vremea pe termen scurt zile, săptămâni, în timp ce climatologia studiază clima și evoluția ei pe termen lung în decenii și secole. Climatologia s-a dezvoltat ca disciplină distinctă și a devenit mult mai vizibilă publicului în ultimele decenii. Recent am văzut un ”climatolog” baby-face, cam de 20-25 de ani, care vorbea tot despre vremea de mîine, cel mult poimâine. Dealtfel toți ”climatologii” care apar la tv zilnic nu scot un cuvânt despre evoluția vremii de-a lungul a măcar 50 de ani…
Cum am reușit, totuși, să trăim atâtea decenii pe vremea când prognoza meteo însemna pur și simplu Topor?
Omul apărea câteva minute la televizor, spunea că mâine plouă sau că vine gerul, iar a doua zi verificam singuri dacă avusese dreptate. Nimeni nu simțea nevoia să fie înconjurat de un cor de ”climatologi” care să disece fiecare nor, fiecare rafală de vânt și fiecare strop de ploaie până când vremea însăși devenea un pretext pentru o dezbatere nesfârșită. Bașca inexistența vreunui ”cod”, de orice culoare…
La fel de inexplicabil pare și faptul că generații întregi au traversatcrize economice, inflații, devalorizări și schimbări de regim fără să beneficieze, seară de seară, de analizele unor profesori de ”finanțe comportamentale”. Oamenii își făceau socotelile, greșeau, învățau, economiseau sau pierdeau bani fără să afle că, de fapt, fuseseră victimele unor ”biasuri cognitive” ori ale unei ”aversiuni iraționale față de risc”. De la o vreme, pare nelipsit de la șezătorile tv ”mărețul” profesor universitar care predă ”finanțe comportamentale”. Nu reușesc să pricep cum poate arăta așa o materie, predată miilor de tineri contabili în facultățile de economie. Numai citind titlul, ”profesor de finanțe comportamentale” te apucă amețeala…
Nu e nimic rău în specializare. Dimpotrivă. Problema începe atunci când explicația ajunge să fie mai importantă decât realitatea pe care pretinde că o explică. Pentru orice fapt banal este nevoie de un expert, de un moderator, de un grafic colorat și de o terminologie suficient de sofisticată încât să nu mai poată fi contrazisă.
Se vorbește tot mai puțin despre lucruri și tot mai mult despre discursul despre lucruri.
Nu mai avem vreme, avem ”narațiuni climatice”. Nu mai avem economie, avem ”finanțe comportamentale”. Nu mai avem oameni cumpătați sau imprudenți, avem ”tipologii psihologice” și ”modele predictive”. Parcă între viață și bunul-simț s-a instalat o întreagă industrie a interpretării.
Lumea nu este, în fond, cu mult mai complicată decât era pe vremea lui Topor. Dar am ajuns să credem că nimic nu mai există cu adevărat până când nu este explicat de cineva, analizat într-un studio și tradus într-un limbaj atât de savant încât adevărul cel mai simplu devine aproape imposibil de recunoscut.
Recomandările noastre
