Evgheniy Prigojin nu s-a mai abținut. A criticat public proasta organizare a războiului din Ucraina

Evgheniy Prigojin nu s-a mai abținut. A criticat public proasta organizare a războiului din UcrainaSursa foto: Kremlin

Evgheniy Prigojin, magnatul rus din spatele grupului de mercenari Wagner, i-a spus personal lui Putin că șefii săi militari gestionează greșit războiul, potrivit unor oficiali americani.

Confidentul care s-a revoltat recent în fața președintelui rus Vladimir Putin cu privire la modul în care armata sa gestionează războiul din Ucraina a fost Evgheniy Prigojin, fondatorul unui grup de mercenari ruși care joacă un rol critic pentru Moscova pe câmpul de luptă din Ucraina, potrivit a doi oficiali americani familiarizați cu această chestiune.

Criticile lui Prigojin au fost un ecou a ceea ce el a spus public timp de săptămâni, au declarat oficialii, vorbind sub protecția anonimatului pentru a discuta despre informații clasificate. Dar dezvăluirea faptului că s-a simțit confortabil să împărtășească cu Putin, într-un cadru privat, o mustrare atât de dură la adresa efortului militar rusesc, arată cum influența sa crește pe măsură ce războiul Moscovei se clatină. De asemenea, evidențiază poziția șubredă a conducerii oficiale a instituției ruse de apărare, care a fost criticată de Prigojin și de alții după luni de erori și pierderi pe câmpul de luptă.

Washington Post a relatat anterior că o persoană din cadrul forțelor interne rusești s-a întâlnit personal cu Putin pentru a scoate în evidență proasta gestionare a efortului de război, dar nu a dat numele persoanei respective. The Post a relatat că schimbul a fost considerat suficient de important pentru a fi inclus în raportul zilnic de informații furnizat președintelui Biden.

Conflicte între Prigojin și ministerul rus al Apărării

Frustrarea lui Prigojin față de Ministerul rus al Apărării și discuțiile tensionate cu ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, sunt, de asemenea, subiectul unui raport separat al serviciilor de informații americane care a circulat printre oficialii de la Washington, potrivit persoanelor care au citit dosarul.

Timp de ani de zile, Prigojin a operat în umbra puterii ruse, negând legăturile cu faimosul grup de mercenari ruși Wagner și cu fabrica de troli pe internet din Sankt Petersburg, despre care autoritățile americane au afirmat că a finanțat-o pentru a se amesteca în campania prezidențială americană din 2016. El a ajutat la promovarea obiectivelor externe ale Kremlinului în afara structurilor oficiale și și-a câștigat porecla de „bucătarul lui Putin” datorită faptului că deține un restaurant din Sankt Petersburg pe care Putin l-a frecventat cândva și o companie de catering care se laudă cu contracte profitabile cu statul și orașele rusești.

Dar în ultimele săptămâni, Prigojin a ieșit în evidență într-un debut dramatic în viața publică rusă, recunoscând pentru prima dată că a condus Wagner și atacând public conducerea militară rusă pentru greșelile sale.

În acest context, un canal rusesc de Telegram, tradus sub numele Live24, i-a trimis pe 26 octombrie lui Evgheni Prigojin o întrebare, cerându-i să comenteze natura conflictului cu Șoigu, pe care-l negase anterior, într-un răspuns pentru publicația americană Washington Post. Replica acestuia a fost furnizată de departamentul de comunicare.

„Trântorii să plece imediat”

„Nu există un precedent în ultimii 80 de ani al ostilităților desfășurate în această perioadă (n.r. - în Ucraina). Din acest motiv, nu cred că cineva a putut învăța din manuale cum să poarte acest conflict.

Acei soldați care luptă cu adevărat în aceste zile au trecut prin multe războaie. Iar mulți dintre așa-zișii „angajați" (n.r. în structurile ministerului rus al apărării) n-au învățat nimic, în afară de cum să bată din călcâie, să poarte o caschetă și să întocmească rapoarte impecabile. Iar în această privință nu pot decât să fiu de acord cu Ramzan Akhmadovich (n.r. - liderul cecen, care criticase anterior răspunsul Rusiei la contraofensiva Ucrainei).

Este necesar să lucrăm pentru îndreptarea greșelilor făcute, incluzându-le pe cele tactice și de personal. Să lăsăm plugarii să lucreze în liniște de dragul victoriei și pentru a minimiza pierderile, iar trântorii, și Ramzan Akhmadovich știe la cine mă refer, să plece imediat”, se arată în declarația lui Prigojin.