Evaluarea Națională. Schimbările propuse de un fost ministru al Educației

Evaluarea Națională. Schimbările propuse de un fost ministru al EducațieiSursa foto: pixabay.com

Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei, critică modelul actual de Evaluare Naţională, susţinând că testarea elevilor doar la limba română şi matematică afectează negativ întregul curriculum şcolar. Fostul Ministru propune reformarea Evaluării Naţionale prin introducerea examenelor în patru arii şi calcularea mediilor ponderate pentru admiterea la liceu.

Daniel Funeriu despre dezechilibrele din școli din cauza evaluării selective

Daniel Funeriu a afirmat în emisiunea Viitor pentru România, de la Prima News, că „o materie neevaluată e o materie neînvăţată”, explicând că elevii şi profesorii se concentrează aproape exclusiv pe disciplinele evaluate.

Fostul ministru a vorbit despre apariţia unui „curriculum paralel” și despre dezechilibrele din școli, subliniind că „profesorii de mate şi română ajung mai importanţi decât ceilalţi, ceea ce creează o distincţie nesănătoasă în sistem”.

Fostul ministru propune un examen cu patru arii și medii ponderate

Daniel Funeriu, fostul ministu al Educației

Sursă foto: Captură video

Daniel Funeriu susține ca Evaluarea Națională să includă patru arii: română, matematică, ştiinţe şi umanioare, argumentând că „degeaba predăm istorie, geografie, fizică, chimie, dacă evaluăm doar româna şi matematica”.

El mai propune introducerea mediilor ponderate, adaptate profilului fiecărui liceu, astfel încât un liceu real să acorde mai multă pondere matematicii şi ştiinţelor, iar unul umanist disciplinelor de profil, explicând că nu vrea ca un elev cu note diferite la română și matematică să fie plasat înaintea unuia mai pregătit pentru profilul ales.

Sportul și artele, propuse pentru admiterea la liceu

Daniel Funeriu a propus ca performanțele obținute de elevi la sport si arte să fie introduse ca un bonus pentru media de la admitere. Aceștia și-a argumentat propunerea, explicând că „avem mari probleme cu obezitatea la copii” și că între doi elevi cu rezultate egale, performanţa sportivă ar putea face diferenţa.

Fostul ministru al Educației a explicat că reforma pe care a propus-o ar putea îmbunătăți orientarea elevilor și seriozitatea la învățare, afirmând că „mai multă rigoare în evaluare duce automat la mai multă seriozitate”.