Sursa foto: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
Într-o lume în care puterea se măsoară în resurse minerale, portavioane, cipuri, bombe atomice și capacitatea de a dicta regulile jocului, Europa pare să fi rămas blocată într-un manual de economie din anii ’90.
Pentu a doua oară într-un an, Mario Draghi o spune cu subiect și predicat. De această dată o face pe coasta italiană a Mării Adriatice, la Rimini, în fața invitaților la manifestarea anuală a organizației catolice ,,Comuniune și eliberare’’, una dintre cele mai importante și influente la nivel mondial. În rândurile de mai jos, voi încerca să analizez acele părți din discursul lui Draghi care privesc, la modul critic, realitatea europeană în mijlocul noii realități planetare.
Un italian foarte ... european
Mario Draghi are 78 de ani, un an mai puțin decât Donald Trump - ,,tânărul’’ reformator al Americii - dar din cauza vârstei nu a fost pe lista scurtă a candidaților la președinția Comisiei UE, în 2024. Oricum, doamna Ursula nu i-ar fi lăsat vreo speranță. Probabil, este cel mai titrat politician european în viață, deși nu l-aș numi așa pentru că, economist fiind și școlit în America, statele lui de serviciu sunt mai mult în lumea finanțelor mondiale cu o excepție: premier al Italiei în perioada 2021- 2022. Între altele, a fost guvernator al Băncii Naționale din țara sa și președinte al Băncii Centrale Europene de la Frankfurt (2011-2019).
În 2023, von der Leyen i-a solicitat un raport privind căile creșterii competitivității UE la nivel internațional și echilibrarea balanței pe acest segment cu Statele Unite și China. A fost prima dată când a arătat racilele sistemului european, din care a făcut parte, la vârf. Mulți oficiali europeni l-ar fi dorit la ,,secret’’ pentru că a fost redactat așa cum știe Draghi și nu cum l-ar fi vrut funcționarii superiori din Comisie. Era cea mai tristă, dar realistă, radiografie internă din istoria de aproape 70 de ani a Uniunii, unde sunt puse în lumină, inerția și blocajele ei cronice.
Comentariile, spuse cu jumătate de gură, au fost fals laudative, uneori pozitive dar anemice, alteori acide. ,,Raportul Draghi’’ a ajuns într-un sertar. Era luna septembrie 2024 iar eu îi consacram un editorial în publicația noastră. Acum, fostul premier peninsular a recidivat. Mai direct, mai înverșunat, mai critic.
UE - o forță economică fără relevanță strategică
Discursul lui Mario Draghi de la Rimini a oferit o nouă radiografie, la fel de lucidă, a poziției Uniunii Europene într-un context internațional marcat de instabilitate, competiție strategică și redefinirea raporturilor de putere. Cu o economie robustă și o piață internă vastă, UE rămâne totuși un actor geopolitic cu influență limitată. Această discrepanță între capacitate și relevanță devine tot mai vizibilă în fața provocărilor globale.
Uniunea Europeană dispune de resurse economice considerabile, dar nu reușește să transforme acest capital într-o voce politică coerentă. În relația transatlantică, inițiativele majore - de la taxele vamale până la bugetele militare - sunt adesea dictate de Washington, în timp ce Bruxellesul reacționează tot mai anemic, dar se bucură atunci când Trump, de exemplu, face mici concesii.
În raport cu China, UE nu este percepută ca un partener strategic egal, ci mai degrabă ca o piață de desfacere, vulnerabilă la dezechilibre comerciale și la dependențe tehnologice. Exporturile chineze inundă continentul, în timp ce europenii se zbat să reglementeze importurile de mașini electrice și panouri solare. În jocul global al resurselor rare și al tehnologiilor emergente, Europa face eforturi - disperate, aș zice - să țină pasul cu ,,lumea bună’’ de peste Atlantic și din Asia de sud-est, dar ecartul se menține.
Criza valorilor, fragilitatea internă și integrarea blocată
Mario Draghi a avertizat că scepticismul din interiorul Uniunii nu vizează valorile în sine - democrație, libertate, egalitate - ci capacitatea instituțiilor europene de a le apăra. Epoca neoliberală, dominată de liber schimb și reguli multilaterale, a fost înlocuită de o logică a puterii: cine controlează resursele, tehnologia și securitatea influențează deciziile globale. În acest nou context, UE pare nepregătită să-și afirme interesele proprii.
Procesul de integrare europeană se confruntă cu tensiuni interne și divergențe de viziune. Deși există inițiative ambițioase - precum finalizarea Pieței Unice, care ar putea crește productivitatea cu 7% în 7 ani - ritmul reformelor rămâne lent. În ultimii 7 ani, productivitatea a crescut cu doar 2%, semn al unei fragmentări instituționale și al unei lipse de voință politică. Reorganizarea politică și reformele economice sunt esențiale pentru ca UE să-și consolideze capacitatea de acțiune.
Uniunea Europeană dispune de o bază industrială solidă, comparabilă sau chiar superioară celei americane în anumite sectoare. Cu investiții susținute în inteligență artificială, digitalizare și autonomie energetică, acest avantaj poate fi transformat într-un instrument de influență globală. Dar pentru aceasta, este nevoie de o strategie comună și de o voință politică unanim acceptată.
Scurte concluzii
Discursul lui Draghi conturează o Europă aflată la răscruce. Potențialul există, dar trebuie activat prin reforme, coerență politică și asumarea unui rol strategic. Lumea de azi nu oferă spațiu pentru neutralitate confortabilă. Europa trebuie să aleagă între a rămâne un observator al prefacerilor globale sau a deveni un protagonist cu viziune și capabil de acțiune. Cum spunea Churchill: ,,Orice problemă dificilă poate deveni o oportunitate’’.
Discursul președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, rostit tot la Rimini, a confirmat că preocupările exprimate de Mario Draghi nu sunt izolate. Metsola a avertizat că „Europa trebuie să se schimbe sau va fi condamnată la irelevanță”, subliniind că forța economică nu mai este suficientă pentru a garanta influență globală. A pledat pentru o Uniune capabilă să promoveze pacea, să protejeze securitatea și să-și reformeze instituțiile din interior. În viziunea sa, Europa trebuie să devină mai eficientă, mai coerentă și mai prezentă în marile dosare internaționale. Această convergență de idei între Draghi și Metsola conturează un consens emergent: menținerea status quo-ului nu mai este o opțiune viabilă.
