Sursa foto: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
Occidentul se înarmează. Utlilizarea pământurilor rare ca armă de presiune nu este o noutate în arsenalul politico-militar al Beijingului. În 2010, în contextul crizei diplomatice privind insulele Senkaku/Diayou, China a blocat exportul către Japonia a acestor produse - concentrat și produs rafinat - determinînd o creștere a prețurilor de zece ori pe piața japoneză, datorită tendinței socităților nipone de a-și constitui stocuri. Japonia a căutat resurse și surse de aprovizionare alternative, reciclând aparatele și produsele scoase din uz.
Producția a încetinit, iar unele firme au dat faliment. Chinezii au reluat exportul către Japonia în 2014, dar 2010 poate fi considerat anul de început al unei noi politici a Chinei pe segmentul exportului de concentrate de pământuri rare și produse rafinate. Exportul a devenit o componentă a politicii externe pornind de la modul, condițiile și durata acordării licențelor de export, mai ales pentru elementele fundamentale pentru industria de apărare.
De exemplu, aprobarea pentru magneții cu aliaje de neodimiu și samariu poate dura luni de zile. Sistemul de licențe introdus de Beijing în această primăvară, cu modificări semnificative pe partea birocratică, face parte în esență din instrumentarul politic al Marelui Dragon. Într-un raport al Camerei de Comerț a Uniunii Europene din China se arată că societăți europene, aparținînd unor segmente importante ale industriei continentale - autovehicule, apărare, energie ,,verde’’ șa. - și-au redus producția din cauza limitării importurilor din China.
Uniunea Europeană sau cronica unui embargo ... așteptat
Potrivit datelor oficiale furnizate de Autoritatea vamală chineză, China Customs, în 2024, Marele Dragon a exportat peste 58 mii tone de magneți cu pământuri rare. 30 de mii au luat drumul Statelor Unite și Europei Occidentale. Presiunile pe segmentul vamal ale administrației Trump au condus la încetinirea ritmului exporturilor provocând întârzieri semnificative ale producției pe ambele maluri ale Atlanticului. Aproximativ o treime din societățile occidentale consumatoare au - direct sau indirect - legătură cu industria de apărare.
98% din pământurile rare utilizate în Uniunea Europeană provin din China, mai ales în formă rafinată. Procentul evidențiază fragilitatea uni sistem care, decenii la rând, a ignorat problema. Și când te gândești că în 1985, grupul francez Rhòne Poulenc – cumpărat de belgienii de la Solvay în 2011 - avea o cotă de 50% din piața metalelor rare rafinate. Și-a redus producția la un nivel minim, pentru că era mai simplu și mai ieftin pentru clienții europeni să cumpere produsul rafinat din China. Între timp, cererea pe piață a crescut exponențial, iar China a rămas mereu în fruntea producătorilor.
Raporturile chino-europene trebuie privite în cheie ... americană
Semnale privind schimbarea de optică a Chinei în raporturile cu Uniunea Europeană - în domeniul pământurilor rare - vin dinspre Beijing de ani buni, alertând cercurile politice de la Bruxelles și din țările cu mari societăți importatoare. Nu s-a întâmplat nimic. A trebuit să se instaleze un nou președinte la Casa Albă, să înceapă ,,noua eră Trump’’ cu o ofensivă vamală de zile mari, pentru ca Europa să se trezească într-o poziție de vulnerabilitate strategică avansată.
De fapt, semnale în acest sens apăruseră încă din perioada administrației Obama - cu noua orientare politică ,,pivot to Asia’’ - și mai ales din perioada ,,bătrânului Joe’’ și strategiei de apărare ,,Biden-Harris’’. Deși erau de importanță capitală, pământurile rare au rămas mereu la coada listei de priorități. Dependența de resursele minerale provenite din China nu a fost luată în considerație drept o amenințare directă, ci ca o situație relativ stabilă, contrlolabilă. Mai ales de către europeni. Ideea că dinamica pieței mondiale pe acest segment ar putea garanta securitatea lanțurilor de aprovizionare s-a dovedit nerealistă și periculoasă.
În Europa se extrag cantități extrem de reduse de pământuri rare iar cantitățile rafinate sunt derizorii. Rezervele - inclusiv cele descoperite recent în Peninsula Scandinavă – sunt limitate, iar proiectele de reciclare sunt în fază de experimentare. ,,Modelul japonez’’ despre care scriam mai sus nu a fost luat în seamă de europeni.
La Bruxelles ... inerție și birocrație
În ciuda unor declarații de principiu de tipul ,,suveranitate tehnologică’’, Europa nu a fost în stare să creeze alternative credibile și funcționale. Cele câteva inițiative au rămas în sertarele unor guverne sau la Comisia de la Bruxelles - victime ale unor costuri exagerate, ale opoziției ,,verzilor’’ sau problemelor cronice care apar atunci când se vorbește de ,,investiții strategice’’.
Birocratic vorbind, trebuie să admitem că problema a fost rezolvată cu directiva ,,Critical Raw Materials Act - CRM, din 2024. Uniunea și-a propus să extragă cel puțin 10% din necesarul de materii prime critice - între care și pământuri rare - dintre care 40% să fie prelucrate în Europa. 15% din necesar va proveni din reciclarea materialelor ieșite din uz. State ca Portugalia, Italia, Suedia și Franța sunt vizate pentru exploatarea zăcămintelor deja identificate. Implementarea CRM presupune decizii rapide, disciplină și consens pe linie financiară, imense investiții. Deocamdată avem ...inerție.
Mai mult, ar trebui să se coopereze și să se semneze acorduri cu state care dispun de resurse, nepreluate, într-un mod sau altul, de China: Australia, Canada, unele state africane și ... Groenlanda, teritoriu autonom al unui stat UE, Danemarca. Aici însă apare o problemă. Domnul Trump și-a exprimat deja dorința de a avea acest teritoriu îm ,,curtea’’ Washingtonului și îl va avea, în umila mea opinie. Indiferent cum se va gândi ieșirea din această situație, va fi nevoie de timp. Cel puțin un deceniu pentru a pune pe picioare un lanț complet de aprovizionare. Mai rapidă ar fi reciclarea materialelor uzate, dar și aici inerția e mare.
Ursula ne vorbește despre...
Și în tot acest timp, doamna Ursula von der Leyen ne vorbește de ... armată europeană și producție militară continentală. Poate se gândește și la o schimbare de logică deși am unele dubii. Ar fi vorba de o altă paradigmă: securitatea pe segmentul materiilor prime critice nu mai este demult o problemă de piață. A devenit o prioritate geopolitică. CRM-ul explică doar parțial acest lucru. Pare că există o teamă de termeni ...
Donald Trump a înțeles că fără acest tip de garanție securitară, America nu va câștiga competiția cu China. Da, dar acest lucru l-au înțeles și chinezii. Încă din vremea lui Deng Xiaoping.
Scurtă concluzie
Criza pământurilor rare nu este un incident izolat. Ar fi greșit să fie interpretată drept un gen de răzbunare a Chinei în contextul generat de acțiunile de politică externă ale administrațiilor de la Washington. Este mult mai mult decât atât. Este simptonul unor schimbări profunde în sistemul de echilibre regionale și chiar planetare și al raporturilor de forță pe segmentul materiilor prime, aflat de mai mulți ani în centrul geopoliticii globale. Chinezii au dat tonul, iar primii care l-au auzit au fost americanii. Europa s-a trezit mai târziu. A înțeles că fără resurse nu există inovare, iar fără inovare nu există autonomie, forță, progres și respect din partea altora. Cam ce scria Mario Draghi în raportul său din septembrie 2024 privind competitivitatea Uniunii, pus la păstrare într-un sertar bine păzit al Comisiei de la Bruxelles.
