Invitatii EVZ
Europa la jumătatea Rubiconului: Ucraina, Berlinul și testul decisiv al autonomiei strategice europene
Alexandru Grumaz. Sursa: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
La începutul acestei săptămâni, Europa a intrat într-o fază decisivă în definirea poziției sale față de Ucraina. Uniunea Europeană se află într-un moment geopolitic al adevărului, în care liderii săi trebuie să ia decizii de importanță strategică majoră atât privind perspectivele păcii, cât și modul de finanțare a efortului de război al Ucrainei împotriva Rusiei. După criticile dure venite din partea lui Donald Trump, care a catalogat liderii europeni drept „slabi” și lipsiți de direcție, figuri-cheie ale UE, precum Friedrich Merz și Emmanuel Macron, au acum oportunitatea de a demonstra că Europa este pregătită să-și asume responsabilitatea propriului destin strategic.
Momentul este comparabil cu traversarea Rubiconului — însă, deocamdată, doar pe jumătate. De ce doar pe jumătate? Decizia adoptată săptămâna trecută de a recurge la puteri de urgență pentru înghețarea activelor rusești imobilizate în Belgia reprezintă un prim pas semnificativ către o mai mare autonomie strategică a Uniunii, potrivit mai multor diplomați europeni. Totuși, pentru a transforma acest gest într-o ruptură reală de vechile dependențe, ar fi necesare decizii mult mai îndrăznețe.
Mișcări majore privind finanțarea Ucrainei și avansarea acordurilor comerciale, inclusiv Mercosur, ar putea consolida mesajul că Europa începe, în sfârșit, să-și exercite puterea geopolitică în mod coerent și hotărât. După ani în care liderii europeni au fost acuzați că evită deciziile dificile, acest moment le oferă șansa de a demonstra contrariul. Așa cum a remarcat un fost președinte american, Europa este adesea percepută ca incapabilă să decidă. Acum, însă, este momentul în care liderii săi pot arăta că nu doar pot lua decizii, ci că sunt dispuși să și suporte consecințele acestora.
Canalele tradiționale de consultare și control, alături de „ierarhia angajamentelor politice” care structura anterior acest domeniu în SUA, au dispărut. Odată cu ele a început degradarea expertizei de specialitate, precum și experiența acumulată de-a lungul deceniilor de practică diplomatică. Prin diminuarea resurselor Departamentului de Stat și marginalizarea unor funcționari cu vastă experiență, dar și prin desemnarea unui cerc restrâns de magnați drept consilieri pentru implementarea agendei americane în exterior, Trump a modificat în profunzime modul în care este formulată și aplicată politica externă la Washington.
Întâlnirea de la Berlin și semnificația sa strategică pentru Europa și România
Discuțiile desfășurate la Berlin în zilele de duminică și luni, 13–14 decembrie, au reunit principalele echipe implicate în gestionarea războiului din Ucraina, potrivit informațiilor apărute în presă. La aceste consultări au participat reprezentanți de rang înalt ai Statelor Unite, Ucrainei și ai aliaților europeni, ceea ce subliniază importanța strategică a reuniunii. Din partea Statelor Unite, negocierile au fost conduse de trimisul special al Casei Albe, Steve Witkoff, și de Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump, care au reprezentat administrația americană în discuțiile purtate atât duminică, cât și luni cu delegațiile ucraineană și europeană.
Ucraina a fost reprezentată direct de președintele Volodimir Zelenski, care a participat la întâlniri extinse cu echipa americană, inclusiv la sesiuni de aproximativ cinci ore duminică, urmate de continuări luni. Din partea Europei, au fost prezenți oficiali de prim rang, între care cancelarul german Friedrich Merz, alături de lideri ai Franței, Marii Britanii și alți parteneri europeni implicați în conturarea garanțiilor de securitate pentru Ucraina. Întâlnirea din 13 decembrie, la care au participat președintele ucrainean, lideri europeni-cheie și secretarul general al NATO, reprezintă un moment semnificativ în evoluția conflictului și în redefinirea arhitecturii de securitate a Europei. Alegerea Berlinului și formatul restrâns al reuniunii indică intrarea Europei într-o nouă etapă, caracterizată prin coordonare strategică directă, dincolo de cadrele instituționale formale ale Uniunii Europene.
Această reuniune nu a avut ca obiectiv principal negocierea unei păci imediate, ci gestionarea unui conflict de durată. Prezența simultană a liderilor Franței, Germaniei, Marii Britanii, Poloniei, statelor nordice, precum și a conducerii UE și NATO, semnalează o voință fermă de a menține sprijinul militar și politic pentru Ucraina, indiferent de costurile economice și sociale pe termen lung. Europa își asumă astfel, tot mai vizibil, un rol de actor militar, nu doar economic, marcând o ruptură importantă față de modelul său tradițional postbelic. În pofida discursului public despre „autonomie strategică”, această dinamică consolidează, în realitate, dependența Europei de cadrul strategic occidental dominat de Statele Unite și NATO.
Deciziile majore sunt luate într-un cerc restrâns de lideri, fără o consultare amplă a cetățenilor europeni, care vor suporta consecințele prin creșterea cheltuielilor militare, presiuni bugetare și riscuri sporite de instabilitate economică. Pentru România, acest context este deosebit de relevant, chiar dacă nu se află în centrul procesului decizional. Ca stat aflat pe flancul estic al NATO, România va fi chemată să implementeze hotărârile adoptate la nivel european și euro-atlantic, să contribuie logistic și financiar și să gestioneze riscuri directe de securitate. Deși poziția sa geostrategică îi conferă o importanță sporită, capacitatea de a influența direcția strategică generală rămâne limitată. În concluzie, întâlnirea de la Berlin confirmă faptul că Europa se pregătește pentru un conflict prelungit și pentru o ordine de securitate mai dură. România câștigă relevanță strategică, dar își asumă simultan riscuri majore, fără a avea un rol decisiv în formularea strategiei.
Este un moment care marchează tranziția Europei de la un proiect construit în jurul păcii la un actor implicat direct în confruntarea geopolitică. La rândul său, Europa a înaintat o propunere paralelă care ar implica desfășurarea unei forțe multinaționale în Ucraina, garanții similare cu cele din articolul 5 al tratatului NATO pentru Kiev și o armată ucraineană de 800.000 de soldați. Toate aceste elemente sunt considerate inacceptabile de Moscova și au fost deja respinse în trecut. La Moscova, participarea europenilor la discuțiile privind planul american pentru Ucraina nu este deloc binevenită.
Perspective de pace pentru Ucraina: garanții de securitate fără precedent și un moment decisiv în negocieri
Discuțiile recente de la Berlin marchează cea mai avansată încercare de până acum de a contura un cadru credibil pentru încheierea războiului din Ucraina. Nucleul acestei inițiative îl constituie propunerea Statelor Unite de a oferi Ucrainei garanții de securitate „echivalente Articolului 5 al NATO”, fără o aderare formală la Alianță. Acest angajament ar fi completat de desfășurarea unei forțe multinaționale de menținere a păcii, conduse de state europene și susținute strategic de SUA.
Atât lideri occidentali, cât și președintele Volodimir Zelenski au exprimat un optimism prudent față de acest cadru, însă persistă o incertitudine majoră privind disponibilitatea Rusiei de a accepta un asemenea aranjament. Din perspectiva Washingtonului, propunerea reprezintă cea mai clară și fermă promisiune de securitate făcută Kievului până în prezent de administrația Trump. Mesajul transmis Ucrainei este explicit: oferta nu va rămâne deschisă pe termen nelimitat, iar o eventuală amânare ar putea conduce la condiții mai puțin favorabile în viitor. În acest context, europenii sunt așteptați să joace un rol central prin conducerea unei forțe multinaționale de menținere a păcii, formată din statele dispuse să contribuie cu trupe și resurse. Statele Unite ar urma să asigure monitorizarea respectării încetării focului și să furnizeze capacități de avertizare timpurie în cazul unor noi agresiuni.
Lideri europeni, inclusiv Friedrich Merz, au confirmat disponibilitatea Europei de a-și asuma aceste responsabilități sporite, semnalând o schimbare importantă în postura strategică a continentului. Din perspectiva Kievului, propunerile sunt evaluate pozitiv, garanțiile de securitate fiind considerate o condiție indispensabilă pentru orice acord de pace viabil. Totuși, principala necunoscută rămâne reacția Moscovei. Nu este clar dacă Rusia este dispusă să semneze un acord de pace autentic și, cu atât mai puțin, să accepte prezența unor trupe străine pe teritoriul ucrainean.
Cu toate acestea, unii lideri europeni consideră că o poziție comună și fermă a Statelor Unite, Europei și Ucrainei ar putea constrânge Rusia să trateze negocierile cu mai multă seriozitate. Washingtonul sugerează, la rândul său, că există o anumită deschidere pentru dialog cu Moscova, pornind de la acest cadru. Din punct de vedere strategic, propunerea prezintă avantaje semnificative, printre care crearea unui mecanism de securitate credibil pentru Ucraina și o aliniere transatlantică rar întâlnită de la începutul conflictului. În același timp, riscurile sunt considerabile. Un refuz al Rusiei ar putea conduce la un blocaj diplomatic prelungit sau la presiuni suplimentare asupra Ucrainei pentru concesii.
De asemenea, ambiguitatea juridică a unui angajament de tip „Articol 5” în afara cadrului NATO ar putea genera dificultăți serioase de implementare. În ansamblu, contextul actual deschide o oportunitate diplomatică reală, dar fragilă. Materializarea acesteia depinde decisiv de disponibilitatea Rusiei de a accepta un nou echilibru de securitate în Europa de Est și de capacitatea Occidentului de a menține unitatea politică și strategică în jurul acestui obiectiv.
Concluziile principale ale discuțiilor de la Berlin
În primul rând, a fost conturat un cadru politic comun între Statele Unite, Ucraina și principalii aliați europeni privind posibilitatea unui acord de pace, centrat pe garanții de securitate ferme pentru Ucraina. Pentru prima dată, SUA au pus explicit pe masă un angajament de securitate „asemănător Articolului 5 NATO”, fără a presupune aderarea formală a Ucrainei la Alianță, ceea ce reprezintă un pas semnificativ față de pozițiile anterioare.
În al doilea rând, s-a ajuns la un consens transatlantic asupra rolurilor: Europa ar urma să conducă o forță multinațională de menținere a păcii pe teren, formată din statele dispuse să contribuie, în timp ce SUA ar asigura monitorizarea încetării focului, capacități de avertizare timpurie și sprijin strategic. Liderii europeni prezenți au indicat că sunt pregătiți să își asume acest rol.
În al treilea rând, Ucraina a transmis un semnal pozitiv, apreciind că propunerile „arată destul de bine”, cu precizarea implicită că garanțiile de securitate sunt esențiale pentru acceptarea oricărui acord. Kievul nu a respins cadrul discutat și îl consideră o bază realistă de negociere.
În al patrulea rând, SUA au formulat o presiune clară asupra Ucrainei: oferta actuală este limitată în timp, iar o eventuală amânare ar putea conduce la condiții mai puțin favorabile. Mesajul este că fereastra diplomatică este deschisă acum, dar nu este garantată pe termen lung.
În final, rămâne deschisă problema Rusiei. Nu există un acord și nici un semnal clar că Moscova va accepta un aranjament care implică garanții occidentale solide și prezență militară străină în Ucraina. Totuși, participanții la discuții au concluzionat că o poziție comună SUA–Europa–Ucraina crește presiunea asupra Rusiei și creează, pentru prima dată după mult timp, un cadru coerent pe baza căruia negocierile cu Moscova ar putea avea loc. În ansamblu, concluzia de la Berlin este că un acord de pace devine teoretic posibil, dar rămâne condiționat de acceptarea de către Rusia a unui nou echilibru de securitate și de deciziile rapide ale Kievului în actuala fereastră diplomatică.
Poziția Kremlinului față de planurile de pace – semnificație și consecințe
Declarațiile recente ale oficialilor ruși confirmă faptul că Federația Rusă nu este angajată într-un proces autentic de negociere a păcii, ci urmărește impunerea condițiilor unei capitulări politice a Ucrainei. Reacțiile Kremlinului la inițiativele de pace avansate de Statele Unite, Europa și Ucraina indică o strategie coerentă de respingere a oricărei soluții care nu legitimează câștigurile teritoriale și avantajele strategice obținute de Rusia în urma agresiunii militare.
Consilierul prezidențial Iurii Ușakov a transmis explicit că Moscova va avea „obiecții puternice” față de orice modificare adusă planului de pace de către Ucraina sau partenerii europeni. Această poziție sugerează că Rusia nu acceptă negocieri multilaterale reale și respinge din principiu ideea unei medieri europene. Refuzul categoric de a discuta chestiuni teritoriale sau instituirea unei zone tampon demilitarizate în Donbas indică faptul că Kremlinul consideră teritoriile ocupate drept integrate definitiv în Federația Rusă, în afara oricărei negocieri. Declarațiile purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov completează această abordare.
Solicitarea unor „garanții” și a unui mecanism de implementare a acordurilor nu reflectă o deschidere reală, ci mai degrabă o încercare de a crea instrumente de control asupra Ucrainei în perioada post-conflict. În paralel, respingerea explicită a poziției europene confirmă faptul că Rusia nu recunoaște Uniunea Europeană ca actor legitim de securitate, ci o tratează exclusiv ca parte adversă. Poziția ministrului de externe Serghei Lavrov este la fel de revelatoare.
Respingerea a șapte puncte esențiale din planul de pace în 28 de puncte propus de Statele Unite — inclusiv ideea unor ajustări teritoriale pe baza liniei de contact și acordarea de garanții de securitate Ucrainei — demonstrează refuzul Moscovei de a accepta chiar și compromisuri favorabile. Această atitudine indică faptul că obiectivul strategic al Rusiei nu este pacea, ci înghețarea conflictului în condiții avantajoase, care să permită reluarea presiunii militare și politice asupra Ucrainei într-un moment ulterior. Separat, premierul Poloniei, Donald Tusk, a declarat că Statele Unite sunt pregătite să răspundă militar în cazul unei noi agresiuni ruse împotriva Ucrainei, această posibilitate fiind inclusă în garanțiile de securitate aflate în discuție. Tusk a subliniat că Polonia nu va exercita presiuni asupra Kievului pentru concesii teritoriale sau politice și că securitatea Ucrainei este inseparabilă de securitatea flancului estic al NATO.
De ce Putin pare încrezător, în ciuda eșecurilor militare?
La prima vedere, încrederea afișată de Vladimir Putin pare greu de explicat. După aproape patru ani de război, Rusia a suferit pierderi umane masive, a avansat lent pe front și a eșuat în obiectivul inițial de a distruge statalitatea Ucrainei. Mai mult, NATO nu doar că a supraviețuit conflictului, ci s-a extins, integrând Finlanda și Suedia și consolidându-și flancul estic. Din această perspectivă strict militară și teritorială, Rusia pare departe de o victorie clară.
Totuși, această evaluare ignoră un obiectiv central al strategiei Kremlinului: slăbirea și fragmentarea Occidentului ca bloc politic și strategic coerent. Privit prin această lentilă, comportamentul încrezător al lui Putin capătă sens. Războiul din Ucraina nu a fost conceput doar ca o campanie de cucerire teritorială, ci ca un instrument de testare și exploatare a fisurilor din interiorul NATO și al relației transatlantice. Evenimentele recente oferă argumente solide în sprijinul acestei interpretări. Negocierile de pace promovate de administrația Trump s-au transformat rapid într-un eșec public, marcat de propuneri divergente, acuzații reciproce și lipsă de coordonare între Statele Unite și aliații europeni.
În loc să transmită un mesaj de unitate, Occidentul a proiectat confuzie și competiție internă, exact tipul de context favorabil Moscovei. Declarațiile lui Donald Trump, care a caracterizat Europa Occidentală drept „slabă” și „în decădere” și a reluat ideea cedării Donbasului către Rusia, au adâncit această ruptură. Ele nu reprezintă simple ieșiri retorice, ci reflectă o schimbare de orientare strategică. Noua Strategie de Securitate Națională a administrației americane sugerează că prioritatea Washingtonului nu mai este victoria Ucrainei sau consolidarea solidarității euro-atlantice, ci „restabilirea stabilității strategice cu Rusia”.
Pentru Kremlin, această evoluție este extrem de favorabilă. Rusia nu trebuie să câștige decisiv pe câmpul de luptă pentru a-și atinge scopurile. Este suficient ca Occidentul să devină divizat, obosit și incapabil să susțină o strategie coerentă pe termen lung. Faptul că SUA și Europa promovează viziuni incompatibile asupra păcii, iar liderii occidentali se acuză reciproc, validează strategia de uzură politică a lui Putin. În acest context, încrederea liderului rus nu derivă din succese militare spectaculoase, ci din percepția că Occidentul începe să se erodeze din interior. Dacă această tendință continuă, Rusia ar putea ieși din conflict fără a-și fi atins toate obiectivele inițiale, dar cu un câștig strategic major: un Occident mai divizat, mai nesigur și mai puțin dispus să acționeze unitar.
Războiul continuă în ciuda încercărilor de pace
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat că a lovit și scos din funcțiune un submarin rusesc înarmat cu rachete de croazieră Kalibr, în portul Novorossiisk, în urma unei operațiuni speciale desfășurate cu drone subacvatice. Potrivit SBU, este pentru prima dată într-un război modern când un submarin este atacat cu succes de astfel de mijloace. Ținta ar fi fost un submarin diesel-electric Proiect 636.3 din clasa „Varșavianka”, cunoscut în clasificarea NATO drept Kilo.
O explozie puternică ar fi provocat avarii critice, făcând nava inutilizabilă. SBU susține că submarinul transporta patru lansatoare de rachete Kalibr, utilizate frecvent de Rusia în atacuri asupra Ucrainei, inclusiv împotriva infrastructurii civile. Operațiunea ar fi fost realizată în comun de Direcția Principală 13 de Contrainformații Militare a SBU și de Marina Ucraineană, în cadrul unei campanii menite să crească presiunea asupra capacităților navale ruse din regiunea Mării Negre.
Autoritățile ucrainene estimează valoarea unui submarin din această clasă la aproximativ 400 de milioane de dolari, costul unei înlocuiri putând ajunge la 500 de milioane de dolari în condițiile sancțiunilor și ale accesului limitat la tehnologie. SBU a precizat că prezența submarinului la Novorossiisk a fost determinată de atacurile anterioare ale dronelor maritime ucrainene Sea Baby, care au forțat flota rusă să-și retragă navele și submarinele din Sevastopol, din Crimeea ocupată, în căutarea unor baze considerate mai sigure. În ultimele luni, Ucraina a intensificat atacurile cu drone, inclusiv lovituri la mare distanță asupra unor obiective energetice și maritime ruse.
Ucraina atacă două petroliere rusești în Marea Neagră
Două petroliere sancționate care transportau petrol rusesc au fost avariate în Marea Neagră, în apropierea coastelor Turciei, în urma unor atacuri cu drone navale atribuite Ucrainei. Este vorba despre navele Kairos și Virat, identificate ca făcând parte din așa-numita „flotă din umbră” utilizată de Rusia pentru a ocoli sancțiunile internaționale asupra exporturilor de petrol. Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a confirmat pentru publicația Kiev Post că cele două petroliere au fost lovite de drone navale Sea Baby, într-o operațiune comună a Direcției Principale 13 de Contrainformații Militare a SBU și a Marinei Ucrainene. Potrivit autorităților ucrainene, navele se îndreptau spre portul rus Novorossiisk pentru a încărca combustibil.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din Turcia a raportat inițial explozii la bordul celor două nave, urmat de incendii. Autoritățile turce au precizat că petrolierele nu transportau petrol în momentul incidentelor. Nava Kairos se afla pe ruta Egipt–Rusia, iar toți cei 25 de membri ai echipajului au fost evacuați în siguranță, incendiul fiind stins până a doua zi dimineață. Ulterior, ministerul a anunțat o nouă explozie la bordul navei Virat, care a provocat avarii minore pe partea de tribord, fără victime și fără izbucnirea unui incendiu. Datele maritime arată că ambele nave arborează pavilionul Gambiei. Kairos este sancționată de Uniunea Europeană și Regatul Unit, iar Virat este supusă sancțiunilor impuse de SUA, UE și Marea Britanie.
Turcia și-a exprimat îngrijorarea față de aceste atacuri, subliniind că ele au avut loc în Zona Economică Exclusivă turcă și prezintă riscuri serioase pentru siguranța navigației, viața omenească și mediul înconjurător. Ankara a anunțat că menține contacte cu părțile implicate pentru a preveni extinderea războiului ruso-ucrainean în Marea Neagră și pentru a proteja interesele economice și de securitate ale Turciei în regiune. De asemenea pe baza declarațiilor ucrainene și a informațiilor apărute în spațiul public, cel puțin două petroliere pot fi considerate avariate în mod credibil: petrolierul Dashan, lovit de drone maritime Sea Baby în timp ce se deplasa spre Novorossiisk cu transponderul oprit; un alt petrolier sau navă de sprijin energetic afectată în incidente separate din Marea Neagră sau zone maritime adiacente, menționate de surse ucrainene, dar mai puțin documentate public.
Strategic, impactul nu constă atât în numărul absolut de nave avariate, cât în efectul cumulativ: creșterea riscurilor pentru transportul energetic rusesc, majorarea costurilor de asigurare, forțarea redirecționării rutelor și mutarea activelor navale spre porturi considerate mai sigure. Ucraina folosește aceste atacuri ca instrument de presiune economică și militară, nu ca o campanie de distrugere pe scară largă a flotei comerciale. Concluzia este că puține petroliere sunt avariate numeric, dar a apărut un efect strategic disproporționat, mai ales asupra securității maritime ruse în Marea Neagră.
Pacea ca scenariu, nu ca proces: Berlinul și poziția Washingtonului
Discuțiile informale desfășurate la Berlin privind războiul din Ucraina au vizat evaluarea opțiunilor diplomatice pe termen mediu, fără obiectivul unui acord imediat. Ele trebuie înțelese în contextul relației transatlantice, marcată de diferențe de abordare, dar de o aliniere strategică fundamentală între Europa și Statele Unite. Pentru europeni, aceste consultări reflectă preocupări tot mai mari legate de costurile politice, economice și sociale ale unui conflict prelungit. Germania și alte state vest-europene explorează discret scenarii de „înghețare” a conflictului sau formule de negociere graduală, sub presiunea inflației, a oboselii publice și a riscurilor de securitate regională. Oficial însă, poziția rămâne neschimbată: orice demers de pace trebuie să respecte condițiile stabilite de Kiev.
Statele Unite privesc negocierile într-o cheie pragmatică. Washingtonul nu le respinge, dar consideră că ele pot deveni relevante doar dacă Ucraina ajunge într-o poziție de forță relativă. Din acest motiv, sprijinul militar rămâne prioritar, iar pacea este văzută ca rezultat al descurajării Rusiei, nu ca obiectiv imediat. În acest cadru, discuțiile de la Berlin sunt percepute mai degrabă ca un instrument de menținere a coeziunii occidentale decât ca un canal real de negociere cu Moscova.
În paralel, în SUA există o dezbatere internă tot mai vizibilă privind costurile pe termen lung ale războiului și necesitatea unui orizont diplomatic, fără ca aceasta să fi generat deocamdată o schimbare de politică. Pentru Ucraina, mesajul occidental este clar: nu va fi forțată să negocieze, dar nici nu poate ignora la nesfârșit realitățile geopolitice. În acest stadiu, pacea rămâne un scenariu planificat, nu un proces în desfășurare, iar sincronizarea pozițiilor europene și americane rămâne decisivă.
Post Scriptum: Liderii europeni au discutat crearea unei forțe multinaționale conduse de Europa pentru sprijinirea securității Ucrainei. Inițiativa nu este încă operațională; se află în faza de planificare politică și negociere. Forța ar urma să fie compusă din state voluntare, în afara unui cadru NATO clasic, și ar avea roluri precum: garantarea securității Ucrainei după un eventual acord de pace; sprijin pentru refacerea și instruirea forțelor armate ucrainene; contribuții la securitatea aeriană și maritimă; descurajarea reluării agresiunii ruse. Statele Unite sunt menționate ca susținător politic și strategic, fără un angajament clar privind trupe de luptă.
Detaliile privind mandatul, dimensiunea, comanda și calendarul nu sunt încă stabilite și depind de evoluția negocierilor de pace și de deciziile statelor participante. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că Rusia nu va comenta propunerile europene privind garanțiile de securitate pentru Ucraina și eventuala forță multinațională deoarece nu a primit și nu a analizat încă documentele oficiale, ci doar informații apărute în presă. El a subliniat că Moscova nu reacționează la speculații media. Peskov a reiterat poziția Rusiei conform căreia aceasta susține un acord de pace „durabil” și cuprinzător, nu armistiții sau soluții temporare, despre care afirmă că ar permite Ucrainei să se regrupeze militar. Potrivit Kremlinului, orice discuție serioasă este posibilă doar pe baza unor texte oficiale și a unor condiții considerate acceptabile de partea rusă.
La inițiativa prim-ministrului Finlandei, Petteri Orpo, șefii de guvern din Suedia, Estonia, Letonia, Polonia și Bulgaria, alături de președinții României și Lituaniei, s-au întâlnit marți la Helsinki pentru a stabili direcțiile de acțiune viitoare. În perspectivă, Polonia și Finlanda se profilează drept actori de conducere ai flancului estic, beneficiind nu doar de capacități militare robuste și voință politică clară, ci și de relații favorabile cu administrația Trump.
Această combinație le oferă un avantaj strategic în articularea intereselor de securitate ale regiunii și în influențarea deciziilor de la Washington, consolidându-le rolul de intermediari-cheie între flancul estic și centrul de putere al Alianței. În 1997 scriam la Universitatea de Apărare a SUA într-un eseu premiat la inițiativa secretarului de stat Madeleine Albright ca în flancul estic contează Polonia și România. Acum România este …unde? În pluton. Vina? Anii de politica externă dintre 2014-2025 cu șepci și povești... ”vânătorești” dar cu actori diferiți. Politica externă a României este marcată de predictibilitate și aliniere solidă la parteneriatele occidentale, dar suferă de lipsa unei inițiative regionale coerente și a unei capacități constante de influență în definirea deciziilor strategice, adică este reactivă!
