Erdogan, despre soluţionarea problemei cipriote: „Drumul trece prin recunoaşterea Republicii Turce a Ciprului de Nord”
- Maria Dima
- 13 iunie 2023, 08:11
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a efectuat luni, în nordul Ciprului, prima sa vizită de după realegerea sa. În conferinţa de presă susţinută alături de preşedintele Republicii Turce a Ciprului de Nord, nerecunoscută pe plan internaţional, Erdogan a declarat că "dacă se pune problema să ne întoarcem la masa negocierilor, drumul în acest sens va trece prin recunoaşterea Republicii Turce a Ciprului de Nord".
Prin urmare, pentru Turcia, recunoaşterea egalităţii suverane şi a unui regim egal pentru ciprioţii turci reprezintă o condiţie sine qua non, a declarat Erdogan, spunând nu se vor mai pierde alţi 50 de ani în negocieri pe baza poziţiilor maximale ale ciprioţilor greci, scrie kathimerini.com.cy.
La rândul său, Ersin Tatar, preşedintele turco-cipriot, a reiterat viziunea sa referitoare la o soluţie bazată pe colaborarea dintre două state în Cipru (spre deosebire de viziunea ciprioţilor greci care doresc unificarea insulei într-un singur stat format din două comunităţi n.trad.), iar dacă vor fi confirmate drepturile suverane ale turco-ciprioţilor ce izvorăsc din acordurile din anul 1960 - după cum a spus el - pot fi începute negocierile oficiale.
Preşedintele turc şi cel turco-cipriot au făcut aceste declaraţii în partea ocupată a Nicosiei după ce anterior au avut două ore de întâlniri, mai întâi între patru ochi, iar apoi cu delegaţiile extinse.
Erdogan a anunţat realizarea mai multor lucrări, inclusiv reconstrucţia a 1900 de locuinţe sociale în nordul Ciprului, dar a subliniat că prioritatea este transportul de energie electrică din Turcia către nerecunoscuta republică a Ciprului de Nord pentru a se rezolva astfel problema alimentării cu curent electric.
În legătură cu situaţia din estul Mediteranei, Erdogan a spus că Turcia va continua să apere drepturile suverane ale turco-ciprioţilor, iar la întrebarea legată de relaţiile dintre Grecia şi Turcia, Erdogan a spus că dorinţa lui este ca Marea Egee să se transforme într-o mare a păcii.
Erdogan a ţinut să sublinieze că a respectat tradiţia de a efectua prima vizită în afara Turciei de după alegeri în Ciprul de Nord. De acolo preşedintele turc a plecat spre Azerbaidjan. (Rador)