Epoca Erdogan va continua. Acest lucru a fost asigurat duminică, după ce liderul Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a ieșit învingător în turul prezidențial împotriva rivalului opoziției Kemal Kılıçdaroğlu. Faptul că Erdoğan a reușit să supraviețuiască celui mai mare test pentru conducerea sa este remarcabil, având în vedere starea economiei Turciei și furia persistentă a publicului față de răspunsul guvernului la cutremure puternice din februarie, care au provocat moartea a cel puțin 50.000 de oameni.

Ce înseamnă victoria lui pentru viitorul Turciei, precum și pentru întreaga lume, este întrebarea care se află acum în mintea multora.

Pentru Turcia, al treilea și ultimul mandat al lui Erdogan va însemna „o continuare a zilei de astăzi”, spune Galip Dalay, un coleg asociat la centrul de reflecție Chatham House din Londra. Sub Erdogan, care a ajuns pentru prima dată la putere ca prim-ministru al Turciei în 2003 (un rol în care a servit timp de 11 ani înainte de a deveni președinte în 2014), țara a revenit în autoritarism.

El și-a consolidat puterea prin schimbări constituționale, a erodat instituțiile democratice ale țării, inclusiv sistemul judiciar și mass-media și a închis oponenții și criticii, mulți dintre ei jurnaliști. Eforturile sale au adus Turciei desemnarea de a fi una dintre primele 10 țări autocrate din lume, potrivit Institutului V-Dem din Suedia. În 2018, Freedom House a retrogradat statutul țării de la „parțial liber” la „neliber”.

Este puțin probabil ca Erdoğan să-și schimbe viziunea asupra agendei interne

În orice caz, probabil că va merge și mai departe. „Când autocrații se confruntă cu un context intern instabil, se dublează represiunea”, spune Gonul Tol, autorul unei cărți despre președintele Turciei, potrivit revistei Time. În timp ce Erdoğan ar putea să cedeze presiunilor pentru a reveni la politici economice mai ortodoxe pentru a restabili stabilitatea financiară în țară (o mișcare pe care părea să prefigureze prin includerea fostului său țar economic, Mehmet Șimşek, la un eveniment de campanie), Tol spune că este puțin probabil ca Erdogan să cedeze atunci când vine vorba de restabilirea credibilității democratice a țării.

„Am ajuns la un punct [în care] a subminat drepturile și instituțiile într-o asemenea măsură încât nu mai putem numi Turcia o democrație”, spune autorul, remarcând verdictul observatorilor electorali internaționali că alegerile turcești, deși aparent libere și competitive, sunt oricum inechitabile. „Ajungem într-un punct în care Turcia se va transforma într-o țară în care alegerile ar putea să nu conteze.”

Repercusiunile victoriei lui Erdogan nu se vor limita doar la Turcia

Victoria lui Erdogan va avea consecințe internaționale majore, nu în ultimul rând pentru NATO. Spre deosebire de ceilalți membri ai alianței, Turcia a făcut tot posibilul să creeze legături strânse cu Rusia. În 2017, Ankara a acceptat să achiziționeze un sistem de apărare antirachetă S-400 de la Moscova. În timp ce majoritatea celorlalte țări au sancționat Rusia în urma invaziei sale pe scară largă a Ucrainei, Turcia a continuat să facă afaceri cu Moscova.

Într-un interviu recent acordat CNN, Erdoğan și-a prezentat „relația specială” cu președintele rus Vladimir Putin și a reafirmat singura opoziție a Turciei față de aderarea Suediei la NATO. (Ankara a blocat anterior Finlanda și Suedia să adere la alianța militară, invocând îngrijorările legate de sprijinul lor pentru militanții kurzi pe care Turcia și SUA îi consideră organizații teroriste; în timp ce și-a ridicat în cele din urmă opoziția față de Finlanda, care de atunci a devenit cel de-al 31-lea membru al NATO, veto-ul său asupra Aderarea Stockholmului rămâne.)

Relația cu Rusia se va întări

În următorii cinci ani, „Veți vedea întărirea acelei relații [Erdogan-Putin] în continuare”, spune Tol. „El a folosit aderarea Suediei și Finlandei la NATO ca atu pentru a obține concesii din lumea occidentală. Și a avut succes în multe feluri, așa că va încerca să mai mulgă din asta.”

Cu toate acestea, majoritatea analiștilor se așteaptă ca Erdoğan să accepte în cele din urmă aderarea suedeză – dacă nu înainte de viitorul summit NATO de la Vilnius din iulie, atunci poate până la sfârșitul anului. „Erdogan prețuiește prezența Turciei în NATO, deoarece crede că aceasta îi oferă o pârghie suplimentară în afacerile internaționale”, spune Dalay. Într-adevăr, Erdogan a căutat să prezinte Turcia ca un mediator diplomatic valoros între Rusia și Occident și a făcut eforturi pentru a media discuții de pace între Rusia și Ucraina, la fel cum a ajutat la negocierea unui acord-cheie de export de cereale între țările aflate în conflict anul trecut.

Cum va reacționa Occidentul

Victoria lui Erdogan ar putea avea și consecințe decisive pentru cei aproximativ 3,6 milioane de refugiați sirieni din Turcia. Deși Erdoğan nu a mers atât de departe ca Kılıçdaroğlu, jurând că va expulza toți refugiații din țară – o mișcare pe care acesta din urmă a făcut-o în urma primului tur de scrutin, într-o aparentă încercare de a reduce sprijinul rivalului său în rândul naționaliștilor – Erdoğan a remarcat că guvernul său planurile de a construi sute de mii de case în nordul Siriei ar facilita întoarcerea lor voluntară.

Oricât de mult vor depinde de modul în care Erdoğan alege să-și definească ultimul mandat – și, prin extensie, propria sa moștenire – multe vor depinde și de modul în care lumea alege să răspundă victoriei sale, în special Occidentul. În bătălia globală dintre democrație și autoritarism, Turcia este considerată ferm în tabăra din urmă, alături de celelalte țări aflate în retragere, Ungaria, India și Brazilia.

„Este Occidentul pregătit să se confrunte cu o Turcie mai autoritara?” întreabă Gonul. „Sau vor păstra această relație tranzacțională și vor spune: „Atâta timp cât Erdoğan îi ține pe refugiați sirieni în Turcia, putem lucra cu el, îl putem tolera”.