Elixirul tinereții. Savanta româncă a reușit să-l creeze dintr-o substanță cunoscută deja!

Multe descoperiri științifice nu au însemnat găsirea unei substanțe minune, cât folosirea sa într-un mod inedit până atunci. Așa este cazul procainei, folosită ca anestezic cu mult timp înainte ca savanata Ana Aslan să dezvolte din ea legendarul elixir al tinereții, Gerovitalul.

Procaina - descoperiere și folosire

Procaina este numele științific al unei substanțe de sinteză, un medicament folosit ca anestezic în stomatologie, care se folosea în anestezierea suprafeței din jurul dinților supuși intervenției stomatolgice. Procaina face parte din grupa amino-esterilor.

Procaina mai este folosită și ca un calmant pentru micșorarea durerilor cauzate de injectarea intra-musculară a penicilinei. Procaina a fost sintetizată la puțin timp după amylocaină, în anul 1905. Cel care a reușit sintetizarea procainei a fost chimistul german Alfred Einhorn (27 februarie 1856, Hamburg-21 martie 1917, Munchen). El i-a dat și numele comercial de novocaină, de la termenul latin novus și sufixul -cain, atribuit în general anestezicelor din familia alcaloidelor.

Novocaina sau procaina a înlocuit cu succes cocaina și morfina care erau folosite ca anestezice dar care dădeau dependență după administrare. Novocaina acționează ca agent care blochează canalele sodiului.

O regizoare de origine română, premiată la Oscar. Cine este Natalie Musteață

Trei zodii care ar putea avea parte de mai mult noroc în perioada 16–22 martie, potrivit astrologilor

Sursă Youtube

Procaina ca anestezic

Primul medic chirurg care a folosit novocaina ca anestezic a fost Heinrich Friedrich Wilhelm Braun, un chirurg german, specializat în anesteziologie,  născut în partea poloneză ocupată de Prusia, la Rawicz (Pozen, la 1 ianuarie 1862 și decedat la 26 aprilie 1934. El a folosit novocaina chiar în 1905, anul producerii acesteia.  Procaina sau novocaina nu dădea dependență, era mai slabă decât cocaina iar unii pacienți au avut reacții adverse de natură alergică. Totuși, în ciuda acestui inconvenient, până la sintetizarea lydocainei, procaina sau novocaina a rămas printre anestezicele locale folosite cel mai mult.

Printre primii specialiști în cercetare medicală care au surprins funcția vasodilatatoare a procainei, precum și funcția de reglare a sistemului nervos vegetativ a acesteia, a fost savantul francez Henri Marie René Leriche (12 octombrie 1879, Roanne, Franța-28 decembrie 1955-Cassis, Franța) fiziolog francez, specialist în durere, chirurgie vasculară.

Sergiu Pantea, INGG Ana Aslan

Procaina traversează membranele celulare formate din straturi subțiri de grăsime și proteine, accelerând și crescând consumul de oxigen celular, oferind nutrienți celulei deteriorate. Prin această acțiune a procainei, ADN-ul celulelor intră în faza de autovindecare, reluându-și funcția, principalul beneficiu resimțit fiind  încetarea durerii din organism.

Prin proprietățile sale farmacologice, observate de savantul francez Henri Marie René Leriche  procaina a dezvoltat funcția simpaticolitică (inhibarea efectelor stimulatoare ale sistemului nervos simpatic sau a descărcării medularei suprarenale), reducând simțitor senzația de durere și de stres, datorită  acțiunii sale analgezice, vasodilatatoare, antiinflamatoare și generând efecte antihistaminice, antiadrenergice și de stimulare a agenților capilari. Administrarea procainei genera o senzație care putea fi comparată cu aceea provocată de consumul ușor ridicat de alcool, adică o euforie parțială (desigur și în funcție de reacția corpului pacientului) și limitată în timp, fără a crea dependență.

15 aprilie 1949 - savanta Ana Aslan își amintește!

În anul 1949, dr. Ana Aslan avea deja patru ani de muncă asiduă la Timișoara, în calitate de cadru universitar, medic clinician și cercetător. Savanta Ana Aslan are meritul de a fi procedat științific. Un cercetător asiduu și bun pornește de la experiența clinică pe care o combină cu literatura de specialitate. Astfel, observând efectele clinice ale procainei, comparându-le cu rezultatele expuse de Henri Marie René Leriche, Ana Aslan a ajuns la concluzia că trebuia să studieze procaina și efectele sale foarte atent și aplicat. Evident, procaina trebuia să fie adaptată pentru ca alături de alte substanțe să devină baza unui tratament cu adevărat revoluționar.

Sursa: https://www.natgeo.ro/

Momentul revelației a fost mărturisit astfel în interviurile acordate lui Valentin Lipatti, consemante în lucrarea De vorbă cu Ana Aslan: „Foloseam deja procaina – sau novocaina, cum se numea pe atunci – în afecţiunile circulaţiei periferice, în special în arterite. Mă încurajase descrierea tratamentului cu procaină făcută de Prof. René Leriche în lucrarea sa La  chirurgie sans douleur, în care dovedise clar funcția vasodilatatoare a substanței, dar și pe cea de reglare a sistemului nervos vegetativ. Mi-am spus atunci că procaina (ca anestezic) putea fi eficace și în tratamentul altor afecțiuni.

 În 1949, eram deja profesor la Facultatea de Medicină și ideea de a folosi procaina în afecţiunile reumatismale mă preo cupa în mod constant. Dar, într-o zi – îmi amintesc că era 15  aprilie –, unul dintre studenţii mei a fost imobilizat de o criză acută de artroză (fără îndoială, o monoartroză de natură gonococică). Era ţintuit la pat de trei săptămâni, cu genunchiul drept complet blocat între perniţe de nisip și niciun tratament nu-i calma durerile. În faţa confraţilor prezenţi la patul bolnavului, i-am cerut acestuia permisiunea de a încerca pe el un nou tratament la care mă gândisem de ceva timp:i -am injectat 10 cm3 de procaină (soluţie 1%) în artera femurală dreaptă. După câteva momente, fără să-i fi cerut, băiatul a putut îndoi genunchiul de două-trei ori. Am continuat să=i administrez procaină și, după câteva zile, a putut părăsi spitalul. Am înnebunit de bucurie. Și el la fel.  ”