Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > EDITORIALUL EVZ. Cu cine votezi când decizi să nu mergi la vot
EDITORIALUL EVZ. Cu cine votezi când decizi să nu mergi la vot

EDITORIALUL EVZ. Cu cine votezi când decizi să nu mergi la vot

Lehamitea provocată publicului de politicienii incompetenți, corupți și șmecheri funcționează, în mod interesant, chiar în favoarea acestora. Ei profită cel mai mult.

Este un fenomen care va altera în continuare calitatea politicienilor, până când publicul va pricepe că absenteismul funcționează numai și numai în favoarea șmecherilor. Dacă publicul nu va pricepe asta niciodată, șmecherii și-au asigurat succesul pe termen nelimitat. Fiecare procent cu care crește cota de absenteism este un motiv pentru șmecheri să-și frece mâinile de bucurie, pentru că așa li se consolidează pozițiile.

Incompetenții și hoții nu vor dezvolta niciodată vreo urmă de conștiință care să-i determine să lase locul lor altora cinstiți. E pueril să-și imagineze cineva așa ceva.

Dacă rămân numai trei alegători, șmecherii se vor prezenta cu tupeu în fața lor cu toată gargara electorală auxiliară, pentru a le cere voturile. Dacă pot controla doi dintre ei, vor avea iar asigurat accesul la putere.

Pentru că șmecherii s-au cocoțat în politică prin partide care gestionează eficient mase captive de electorat, succesul lor e garantat și va crește direct proporțional cu numărul alegătorilor care decid să nu se mai prezinte la urne. Dintre toate partidele, PSD deține cea mai stabilă masă electorală captivă și manevrabilă disciplinat. Cu forța partidului în teritoriu, prin baronetul care știe să-și folosească eficient ”prizonierii” electorali, fiecare vot neexprimat este, în mod paradoxal, un vot în favoarea PSD.

Suntem în fața unui fenomen care ne va strica viața și ne va distruge viitorul tot mai mult, până când vom înțelege că cel mai rău lucru pe care putem să-l facem în fața unui hoț este să-i întoarcem spatele. Nu se va rușina de gestul nostru, va folosi în favoarea lui faptul că nu-l mai vedem, pentru a ne fura mai bine portofelul.

Mulți dintre cei revoltați, pe bună dreptate, de halul în care ne-au adus hoții și incompetenții din politică trăiesc cu impresia greșită că refuzând să participe la luarea deciziei se răzbună pe întreaga clasă politică. Cred, cu naivitate, că cei care leau provocat lehamitea pot fi afectați în vreun fel de o eventuală absență masivă de la vot. Adevărul este că nu fac nimic altceva decât să conserve influența și forța politicienilor care i-au adus în starea asta.

Refuzul de a participa la luarea deciziei este echivalent cu aprobarea dată altora să decidă pentru tine. Efectele deciziei luate te vor afecta însă inevitabil și în cel mai rău mod, pentru că alții nu au cum să știe mai bine decât tine ce îți face bine. Este o lege simplă care funcționează în orice loc unde deciziile se iau prin vot, de la ceea ce se întâmplă în scara unui bloc, până la destinul unei națiuni.

La finele acestei săptămâni liderii politici vor afla cât mai cântăresc și vor lua decizii care ne afectează tuturor viitorul, în funcție de ceea ce vom face noi. Dacă noi vom decide să-i lăsăm în pace, vor face și mai agresiv ceea ce făceau până acum. Dacă vor constata că le mai merge „o tură”, așa cum le-a mers de 25 de ani, vor continua cu aceleași metode. Dacă lehamitea va ține departe de urne alegătorii capabili să priceapă ce trebuie schimbat, vor câștiga cei care nu doresc să se schimbe nimic. Vor vedea că pot să-și facă în continuare jocurile într-un mediu în care ei dețin controlul.

Șmecherii, hoții și incompetenții care ne distrug viața prin politică vor pierde controlul asupra destinelor noastre numai atunci când noi vom decide să le le luăm hățurile din mână. Singurul mod în care putem să facem asta este să ne implicăm în luarea deciziei și să votăm pe alții mai buni. Cu cât vor face mai mulți asta, cu atât va scădea forța maselor captive electoral pe care le folosesc șmecherii din politică.