După congresul PNL urmează potopul. Școlile bucureștene închise din cauza COVID

După congresul PNL urmează potopul. Școlile bucureștene închise din cauza COVID

În vreme ce congresul PNL s-a desfășurat, sâmbătă, cu prezența a 5.000 de persoane, la Romexpo, mai multe școli din București s-au închis, din cauza COVID-19.

Numărul infectărilor cu coronavirus au explodat, după ce autoritățile au dat impresia că o țin sub control, în zilele premergătoare congresului PNL. După evenimentul care s-a desfășurat sâmbătă la Romexpo, mai multe școli din București și-au închis porțile. Aproximativ 34.000 de elevi din Capitală învață online săptămâna aceasta, adică aproape 11% din totalul celor 301.000 de elevi, au precizat reprezentanții Inspectoratului Școlar București.

Începând de luni, aproximativ 1.300 de clase au suspendat activitatea fizică și au revenit la regimul de cursuri online. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, care menţionează că datele sunt în curs de actualizare.

„În acest moment, avem aproximativ 1.300 de clase cu activitatea fizică suspendată (dintr-un total de aproximativ 12.000 de efective - datele sunt în curs de actualizare). În aproximativ 320 de unităţi (din 655)”, precizează Inspectoratul Școlar al Municipiului București, conform unui comunicat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit informațiilor prezentate de autorități, la nivelul municipiului București, rata de infectare, cumulate la 14 zile a ajuns la Bucureştiul - 4,95 la mia de locuitori.

Statisticile COVID pentru 27 septembrie

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat luni, un număr de 5.655 de noi cazuri de infectare cu coronavirus. Jumătate dintre acestea au fost înregistrate în București. Conform sursei citate, în ultimele 24 de ore, 109 persoane au decedat, iar la ATI sunt internaţi 1.218 pacienţi cu COVID-19. Un număr de 290 de copii cu COVID-19 sunt în spital, 18 dintre ei fiind internați la ATI.

„Până astăzi, 27 septembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.199.761 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 947 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.098.795 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.655 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 126 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare”, se arată în datele transmise de autorităţi.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este 3,30 la nivel naţional. Judeţul Ilfov are rata infectărilor 5,93, Timiş - 5, 32, Bucureştiul - 4,95, Cluj - 3,99, Bistriţa-Năsăud -3,67, Dolj - 3,59, Satu Mare -3,50. În total, 10 judeţe au coeficientul infectărilor cumulate, peste 3.