Dumitru Prunariu: "Nu am acuzat pe nimeni și nici nu o vom face. Vrem să ne PLÂNGEM copila în liniște și decență"
- Costin Popa
- 12 august 2015, 23:46
Dumitru Prunariu a făcut declarații cu privire la decesul nepoatei sale de 11 ani. Acesta spune că familia sa nu acuză pe nimeni pentru decesul nepoatei sale si a precizat că nu va fi nicio acțiune în instanță.
De asemenea, Dumitru Prunariu spune că nu a cerut și nu va cere vreo verificare privind activitatea medicilor care i-au consultat și tratat nepoata.
"Nu am acuzat pe nimeni şi nici nu o vom face. Nu dăm în judecată pe nimeni şi nici nu cerem vreo anchetă la Ministerul Sănătăţii sau Colegiul Medicilor. Considerăm că medicii şi-au făcut datoria. Nu dorim nici ca presa să caute vinovaţi pentru drama noastră şi să asistăm la o judecată în direct", a spus Dumitru Prunariu, informează Mediafax.
Prunariu mai spune că mesajul postat pe Facebook a fost pur şi simplu un mod de a-şi împărtăşi durerea cu cei apropiaţi, fără a dori ca aceasta să devină subiect de dezbateri interminabile la televiziuni.
"Suntem necăjiţi de felul în care este reflectată în media drama prin care trece familia noastră şi facem un apel către reprezentanţii mass media să ne respecte intimitatea în aceste momente. Traversăm o perioadă foarte grea. Cuvintele sunt prea mici pentru a ne exprima suferinţa. De aceea, vă rugăm să ne permiteţi să ne plângem copila în linişte şi cu decenţă. Dumnezeu să o odihnească în pace!", a mai spus Prunariu.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, fata s-a simţit foarte rău, iar părinţii au chemat o ambulanţă, fiind trimis un echipaj de la o salvare privată, care i-ar fi pus diagnosticul de faringo-amigdalită şi enterocolită şi i-ar fi dat tratament pentru aceste boli. Duminică dimineaţă, pentru că fata se simţea tot mai rău, părinţii au dus-o la Institutul "Matei Balş", unde medicii i-au pus diagnosticul de infecţie meningococică severă, iar câteva ore mai târziu a decedat.