Șantajul.
De mai bine de un deceniu, Iranul ține comunitatea internațională sub șantaj nuclear: nu-mi tolerați cutare și cutare acțiune, mă pun pe treabă și în șase luni am Bomba. Folosind asemenea amenințări, pas cu pas a reușit să-și implanteze vasalii teroriști în Irak, Siria, Liban și Yemen, fără să se înregistreze vreo reacție decisivă a comunității internaționale. Folosindu-se de aceste poziții, regimul de la Teheran a reușit apoi să ”convingă” chiar și Arabia Saudită să-i tolereze expansiunea. Iar deîndată ce a controlat vecinătatea apropiată, Iranul s-a apucat să se amestece în combinații globale, furnizând drone Rusiei agresoare și încurajând, chiar ajutând vasalii săi houthi să blocheze accesul la Canalul Suez.
Israel a sesizat strategia Teheranului, dar nu știa până unde se va ajunge. În planurile iraniene, la un moment dat urma ca presiunea internațională să se inverseze, exercitându-se asupra Israel, nu asupra Iranului: ”lăsați-i în pace pe ayatollahi că ia foc tot Orientul Mijlociu!”.
Acest moment a venit în noiembrie anul trecut, când Iranul a uzat de filierele spionajului rusesc și a blocat ajutorul Statelor Unite pentru Israel. Pe filiera legăturilor familiei directorului SVR, domnul Narîșkin, cu șeful de cabinet și omul de încredere al prim-ministrului ungar Viktor Orban, acesta a fost chemat la Beijing unde președintele Putin i-a trasat marșruta convenabilă intereselor ruso-iraniene: se va deplasa în SUA, va lua legătura cu think-tank-ul conservator Heritage Foundation, cu fostul președinte Donald Trump și-i va convinge să blocheze în Congres ajutorul și pentru Israel, și pentru Ucraina. Ceea ce s-a făcut întocmai, spre marea mea mirare. Da, îmi era greu să-mi imaginez că liderul foarte controversat al unei țărișoare din Europa Centrală poate juca pe degete politica de alianțe a Statelor Unite. Dar, iată, exact asta s-a întâmplat.
Atacul politic ruso-iraniano-ungar a coincis cu o ofensivă propagandistică majoră, care a convins o parte din clasa politică americană că e în interesul SUA să abandoneze cei doi piloni ai influenței sale în Eurasia: Israel și NATO. Iar ofensiva propagandistică a coincis cu atacul terorist al Hamas împotriva Israelului. Pentru prima dată după trei sferturi de veac, Israel intră într-o confruntare, fără sprijin american. Exact ceea ce plănuia Teheranul.
Editorialul poate fi văzut AICI
Capcana.
Israel a fost nevoit să reacționeze cu tancurile în Gaza, pentru a descuraja noi atacuri teroriste. Dar Guvernul Netanyahu s-a afundat treptat într-un război de gherilă urbană care a întors o bună parte din publicul occidental împotriva Israel. Și aici, un rol decisiv l-a jucat o ofensivă propagandistică neașteptat de profesionistă, care nu întâmplător a vizat în special mediile stângiste și alogene în care KGB/FSB și-a format, încă din anii 1970, sub conducerea lui Iurii Andropov, rețele de influență subversivă care și-au dovedit eficiența.
Ca urmare a manevrelor ruso-iraniano-ungare, încă din iarnă, izolarea internațională a Israel era fapt consumat. Treptat, apăreau condițiile pentru un conflict de amploare în care Ierusalimul nu ar mai fi primit ajutor nici din Statele Unite și nici din Europa. Iar atunci ar fi venit vremea ca mișcarea integristă HAMAS să atace, cu zeci de mii de oameni înarmați, dinspre Liban și Siria, eventual cu implicarea directă a unităților iraniene Pasdaran!
Serviciile israeliene au sesizat capcana și au acționat în consecință.
Cine plătește comandă muzica: refuzând să finanțeze Israelul, izolaționiștii din Congresul SUA au dezlegat mâinile domnului Netanyahu. Printr-o serie de atentate cu dronă, Israel a întârziat coagularea unității de acțiune dintre militarii iranieni și vasalii lor arabi. Iar apoi, când într-un târziu statul-major al noului Front arabo-iranian împotriva Israelului s-a instalat în localul Consulatului Iranului din Bagdad, din senin clădirea cu pricina a sărit în aer.
Mutarea obligată.
Evident, o lume întreagă știe că atacul a fost efectuat de aviația israeliană, cu avioane ”invizibile” F-35. Dar acest aspect este nedemonstrabil – fiindcă dacă lucrurile ar fi stat altfel, Rusia ar fi cerut deja întrunirea Consiliului de Securitate, pentru discutarea situației.
Astfel, Israel a dobândit inițiativa: Iranul nu putea să nu reacționeze, astfel și-ar fi pierdut prestigiul în rândul vasalilor săi arabi. Iar Iranul nu are nici mijloacele tehnice și nici interesul politic să acționeze pe ascuns – ca atare, a fost obligat să comită pe față o agresiune în nume propriu, iar nu la modul de până acum, prin vasalii săi teroriști.
Teheranul a reacționat exact așa cum se sconta la Ierusalim: sute de drone au defilat încet pe cerul nopții, pe deasupra orașelor arabe, în drum spre Israel, pentru a demonstra tuturor hotărârea, puterea, măreția, influența ayatollahilor. Asta oferă Israel un motiv public, evident și legitim de a răspunde la agresiune: un casus beli.
Riposta.
Mă aștept la o ofensivă politică imediată: Israel, care dispune de filiere mediatice considerabile, va arăta cu degetul axa ruso- iraniano- ungaro- conservatoare care, izolând Guvernul Netanyahu, a încurajat agresorul iranian, a declanșat un nou război în Orient. În mod semnificativ, chiar și Mike Johnson, purtătorul de cuvânt al Camerei Reprezentanților, poreclit ”Moscow Mike”, pare să ezite confruntat cu iminența acestei evoluții: ”scăparea hățurilor” în relația cu Israel, soldată cu un nou război major în Orient, e produsul blocadei anti-israeliene și anti-ucrainene din Congres. De aceea, atunci când pe filierele serviciilor de informații a aflat că atacul iranian este iminent, ”Moscow Mike” s-a dus să se consulte cu Donald Trump. Probabil i-a explicat că strategia ungară, pe care dânsul a impus-o în ultimele luni Partidului Republican, riscă să ducă la un Pearl Harbour politic.
Adevărata țintă.
În urma atacului de azi-noapte, Teheranul crede că și-a realizat scopul: restaurarea prestigiului său știrbit de seria de atentate cu drone care i-au decimat vasalii teroriști și emisarii militari. Dar, mai mult ca sigur, în orele următoare va veni o nouă, umilitoare lovitură israeliană asupra unui obiectiv iranian de prestigiu. Asta, ca să-i oblige pe ayatollahi să escaladeze conflictul în care au fost prematur implicați.
Adevăratele ținte urmărite de Israel nu sunt nici prestigiul și nici armatele vasalilor teroriști ai Teheranului, ci chiar uneltele de șantaj: capacitățile nucleare iraniene. Distrugând aceste capacități, Israel poate lipsi Teheranul de posibilitatea de a șantaja comunitatea internațională, pentru a-și realiza scopurile de supremație regională și de accedere în rândul marilor puteri ale lumii. Tehnic vorbind, Israel are de ceva vreme posibilitatea să sigileze, prin arme de precizie, intrările și ieșirile din bazele subterane iraniene. Dar până acum nu avea alibiul politic pentru a o face!
Consecințele.
În urma procesiunii de drone de azi-noapte, este limpede cine e agresorul. Liga Arabă nu va lua partea regimului clerical șiit de la Teheran. Iar în ce privește cel mai puternic Stat arab, Egiptul, el este deja prejudiciat de blocajul iranian asupra Canalului de Suez. Iordania a luat deja poziție, doborând dronele iraniene care-i violau spațiul aerian.
Evident, prețul petrolului pe piețele internaționale va crește – dar Iranul era deja sub embargou petrolier, contribuția sa la aprovizionarea Occidentului este ca și nulă, deci efectele asupra Europei nu vor fi catastrofale. În schimb pentru China, care prin intermediari este destinația unor cantități semnificative de petrol iranian, perspectivele nu sunt deloc încurajatoare – de aceea, Beijingul s-a implicat imediat pentru temperarea delirului agresiv al autorităților de la Teheran, uzând de influența sa semnificativă.
Nici pentru Moscova perspectivele nu sunt tocmai luminoase. Urmând calea luminoasă trasată de Viktor Orban, mediile izolaționist-conservatoare din SUA au ajuns în pragul unui Pearl Harbour politic, de natură să tranșeze alegerile prezidențiale din toamnă. Este de așteptat ca Partidul Republican să-și vină în fire din euforia ungurească și să deblocheze ajutorul financiar, economic și militar pentru Israel, dar și pentru Ucraina. Ceea ce instantaneu va schimba evoluțiile pe tot Flancul Estic al NATO – inclusiv în România.
Zilele care urmează vor fi marcate de multe episoade tensionate, dar deja situația devenise prea îngrijorătoare ca să rămână tolerabilă. Să sperăm că, cu acest prilej, vor dispărea din prim-plan și câteva dintre temele de discuție cele mai controversate, dintre care enumăr doar: două retragerea SUA din NATO și o conferință internațională pentru a forța Ucraina să cedeze teritorii, încurajând agresorul după modelul Munchen – 1938.
Tot răul spre bine? Doamne-ajută!