Dragoș Anastasiu, după numirea Oanei Gheorghiu în Guvern: „Va fi analizată cu lupa”

Dragoș Anastasiu, după numirea Oanei Gheorghiu în Guvern: „Va fi analizată cu lupa”Dragoș Anastasiu. Sursă foto: Facebook

Antreprenorul Dragoș Anastasiu, fost vicepremier, a transmis, joi seară, un mesaj public după numirea Oanei Gheorghiu în funcție, apreciind decizia premierului Ilie Bolojan și subliniind că activitatea acesteia va fi atent monitorizată de clasa politică și de presă. „Oana Gheorghiu şi Carmen Uscatu sunt nişte oameni minunaţi. Avem nevoie de oameni în care să ne punem speranţele. Iar ele sunt astfel de oameni. Nu am cum să ştiu cât de greu i-a fost Oanei să ia decizia pe care a luat-o. Dar ştiu că o să-i fie foarte greu în poziţia în care este”, a scris Dragoș Anastasiu, joi seară, pe Facebook.

„Va fi sub reflectoare, iar greșelile îi vor fi vânate”

Fostul vicepremier a avertizat că Oana Gheorghiu va fi ținta unei analize minuțioase, în special din partea adversarilor politici. El a afirmat că activitatea acesteia va fi „sub reflectoare, iar greşelile ei vor fi vânate de unii politicieni (şi de o parte a presei)”.

Anastasiu a descris numirea Oanei Gheorghiu drept „un moment de bucurie rar” în politica românească și a remarcat că prezența sa în Guvern ar putea inspira și alți profesioniști să se implice în viața publică.

„Oana e o competiţie care îi sperie, pentru că ar putea inspira oameni la fel de buni ca ea să facă pasul spre politică”, a adăugat acesta.

Oana Gheorghiu

Oana Gheorghiu. Sursă foto: gov.ro

Dragoș Anastasiu, mesaj de susținere pentru noul vicepremier

Dragoș Anastasiu i-a transmis un mesaj de încurajare Oanei Gheorghiu, declarându-se bucuros că premierul Ilie Bolojan a reușit să o convingă să se alăture echipei guvernamentale. „Oana, îţi ţin pumnii să reuşeşti”, a scris el în finalul postării.

Premierul Ilie Bolojan a trimis, marți, Administrației Prezidențiale propunerea de numire a Oanei Gheorghiu, cofondatoare și copreședintă a Asociației Dăruiește Viață, în funcția de viceprim-ministru.

Contextul demisiei lui Dragoș Anastasiu

Funcția de vicepremier a rămas vacantă după demisia lui Dragoș Anastasiu, survenită în luna iulie, în urma unui scandal privind presupusa oferire de mită unor funcționari ANAF. Până la desemnarea noului titular, premierul Ilie Bolojan a exercitat interimar atribuțiile postului.

Oana Gheorghiu a depus jurământul joi, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Cotroceni, la care au lipsit Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, și Mircea Abrudean, președintele Senatului. Cei doi au contestat numirea acesteia în funcția de vicepremier.