Două școli evacuate de urgență, după ce au luat foc. Reacție uluitoare a elevilor

Două școli evacuate de urgență, după ce au luat foc. Reacție uluitoare a elevilor

Două școli evacuate de urgență în urma unui incendiu. Reacția elevilor din Bistrița-Năsăud i-a uluit pe profesori și pompieri

Două școli evacuate de urgență în urma unui incendiu a generat o reacție uluitoare a elevilor.

În loc să se panicheze, copiii s-au aliniat, cuminți, ca la un exercițiu, și au ieșit în curtea unității de învățământ.

Când au ajuns la destinație, pompierii nu au mai avut ce stinge.

Un profesor a pus mâna pe un stingător și a lichidat focul.

Din cele două corpuri de clădire au fost evacuate circa 100 de persoane, elevi și cadre didactice.

Scenele au avut loc la o școală din satul Petriș, comuna Cetate, județul Bistrița-Năsăud.

Căpitanul Marius Rus, purtător de cuvânt al ISU „Bistrița”, a povestit, pentru evz.ro, cum a decurs acțiunea.

Două școli evacuate de urgență

Pompierii au fost solicitați să intervină, în jurul ori 9.15.

Un apel la 112, indica un incendiu la o școală din Petriș.

La fața locului a fost trimisă o autospecială de stingere și un echipaj de prim-ajutor.

„În timp ce se pompierii se deplasau către școală, s-a primit un al doilea apel la 112 în care se preciza că incendiul a fost stins. Însă, pentru a avea siguranța că toți sunt în regulă, echipajul de prim-ajutor și-a continuat deplasarea”, a declarat, pentru evz.ro, căpitanul Rus.

Ajunși la fața locului, pompierii erau așteptați de elevi în curtea școlii.

Fără panică, fără răni, fără sperieturi

Două școli evacuate de urgență. „Au procedat exact ca la un exercițiu de evacuare pe care l-am făcut cu acești copii anul trecut”, a explicat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița.

La școala din Petriș sunt două corpuri de clădire, una dintre ele fiind modular.

Atunci când s-a anunțat incendiul, profesorii le-a spus elevilor să se alinieze, cuminți, și să iasă în ordine în curte.

Drept urmare, evacuarea a decurs ca o joacă de copii.

Despre cauza incendiului, căpitanul Marius Rus a spus că, cel mai probabil, a fost provocat de supraîncălzirea instalației electrice.

„A fost, cel mai probabil, provocat de efectul termic al curentului electric”, a explicat ofițerul.

Ne puteți urmări și pe Google News