Dosarul de propagandă legionară al lui Călin Georgescu merge la judecată - Update

Dosarul de propagandă legionară al lui Călin Georgescu merge la judecată - UpdateCălin Georgescu. Sursă foto: Captură video

Update - Dosarul lui Călin Georgescu merge la judecată

Completul de divergență de la Tribunalul București a decis că dosarul în care fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu este acuzat de propagandă legionară poate trece la stadiul de judecată de fond, după ce anterior judecătorii nu s-au pus de acord asupra unor aspecte. Acum, urmează ca dosarul să primească un prim termen de judecată.

Tribunalul București este așteptat să se pronunțe luni, în complet de divergență, în cauza în care fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost trimis în judecată pentru propagandă legionară. Dosarul, aflat în faza de cameră preliminară, a fost repus pe rol după ce judecătorii au avut puncte de vedere diferite, urmând ca un al treilea magistrat să încline balanța și să decidă dacă procesul poate începe pe fond.

Dosarul lui Călin Georgescu reluat după constatarea divergenței

Judecătorii Tribunalului București care au analizat vineri cauza în care Călin Georgescu este judecat pentru propagandă legionară nu au ajuns la o concluzie comună, motiv pentru care nu a putut fi adoptată o soluție. În aceste condiții, instanța a constatat existența unei divergențe și a dispus repunerea cauzei pe rol, urmând ca dosarul să fie rejudecat la data de 9 februarie, în complet de divergență, format din trei judecători. Dosarul se află în etapa de cameră preliminară, moment procedural în care se stabilește dacă poate fi declanșată judecata pe fond.

„Constată ivită divergenţa urmând ca judecarea cauzei să se reia în complet de divergenţă. Stabileşte termen la data de 09.02.2026, ora 11:00, pentru când va fi citat contestatorul şi încunoştinţat avocatul ales”, se arată în soluția pe scurt pronunțată vineri de Tribunalul București.

În acest dosar, Călin Georgescu a formulat contestație împotriva hotărârii din decembrie 2025 a Judecătoria Sectorului 1, instanță care a respins toate excepțiile ridicate de acesta și a stabilit că procesul poate începe.

„Respinge cererile şi excepţiile formulate de inculpatul Georgescu Călin, ca neîntemeiate (...) Constată legalitatea sesizării instanţei (...) Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei faţă de inculpatul Georgescu Călin”, se preciza în decizia Judecătoriei Sectorului 1, contestată ulterior de Georgescu la Tribunalul București.

Astfel, la termenul din 9 februarie urmează să se stabilească definitiv dacă procesul poate debuta.

Tribunalul București

Tribunalul București Sursa foto: Arhiva EVZ

Ce presupune completul de divergență

Completul de divergență este alcătuit din trei judecători și este constituit atunci când cei doi magistrați inițiali nu ajung la un acord, fiind necesară intervenția unui al treilea pentru adoptarea unei soluții majoritare. Divergența apare, de regulă, în situații legate de excluderea unor probe, de legalitatea sesizării instanței sau de actele de urmărire penală.

Ce acuzații i se aduc lui Călin Georgescu

Fostul candidat la Președinție Călin Georgescu a fost trimis în judecată sub control judiciar, la 2 iulie 2025, de către Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de genocid, crime împotriva umanității și crime de război, precum și pentru promovarea de idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în formă continuată, în cinci acte materiale.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, la mai multe intervale de timp, inculpatul ar fi promovat public, prin diverse mijloace, idei și doctrine fasciste, legionare și xenofobe, precum mobilizarea națiunii pentru o presupusă regenerare prin palingeneză, sub cupola misticismului creștin ortodox, inclusiv prin acceptarea implicită a violenței, necesitatea unui lider carismatic și autoritar, glorificarea excesivă a trecutului istoric și prezentarea comunității naționale ca victimă a unor inamici externi artificial identificați. Ancheta mai indică ultranaționalismul populist bazat pe un nucleu mitic creștin și cultul mareșalului Ion Antonescu, condamnat definitiv pentru crime de război, acesta fiind elogiat și prezentat drept erou național.

În rechizitoriu se mai arată că Georgescu ar fi efectuat salutul legionar în timpul unui discurs susținut la 2 octombrie 2021, în Piața Universității din București, în fața unei mulțimi de protestatari împotriva restricțiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus.

Anchetatorii susțin că, de-a lungul timpului, inculpatul ar fi afirmat în mod constant, în interviuri, declarații și postări online, consecvența sa ideologică pro-legionară și legături în mediul neolegionar, cu scopul de a schimba percepția istorică asupra Mișcării Legionare și de a contribui la normalizarea și revitalizarea acestei ideologii. În acest context, sunt menționate afirmații elogioase la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moța și a altor figuri asociate legionarismului. Rechizitoriul a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Sectorului 1 București, instanță competentă să judece cauza în fond.

Călin Georgescu mai are un dosar pe rolul Curții de Apel București

Separat, Călin Georgescu este cercetat într-un alt dosar, alături de mercenarul Horațiu Potra, de fiul și nepotul acestuia, precum și de alți inculpați, pentru acțiuni împotriva ordinii constituționale. La 21 ianuarie, aceștia au fost aduși în fața Curtea de Apel București, unde un judecător a analizat probele și înscrisurile din dosar, în cameră preliminară. La termenul din 22 decembrie 2025, judecătorul a admis cererea lui Horațiu Potra privind depunerea unui stick de memorie cu două înregistrări video și a dispus citarea unui martor-asistent la percheziția efectuată la 26 februarie 2025, la locuința acestuia din Mediaș. Curtea de Apel București a stabilit următorul termen de judecată pentru data de 11 februarie.

5
3