Dosar penal pentru mită electorală. Cum ar fi acționat primarul
- Ionel Sclavone
- 6 decembrie 2020, 18:27
Primarul unei localități din județul Brăila s-a ales cu dosar penal din cauză că a oferit mită electorală alegătorilor, încercând să le cumpere voturile.
Poliţiştii au întocmit duminică, 6 decembrie, în ziua alegerilor, un dosar penal pe numele unui primar din judeţul Brăila care este acuzat că a oferit mită electorală. Acesta ar fi fost surprins, de polițiști, în timp ce împărţea bunuri şi bani alegătorilor, ca să cumpere voturi, după cum se arată într-un comunicat de presă al IPJ Brăila.
„Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe raza unei localităţi, primarul localităţii împarte bunuri şi bani alegătorilor, în scopul influenţării voturilor. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de corupere a alegătorilor”, se arată în comunicatul de presă.
Într-o altă localitate, polițiștii au depistat un bărbat care transporta persoane într-o altă localitate pentru a vota pe listele suplimentare, oferindu-le bani. De asemenea, în cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de corupere a alegătorilor.
Conform sursei citate, la nivelul judeţului Brăila au fost înregistrate 16 sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral, zece dintre acestea fiind în curs de verificare. De asemenea, potrivit polițiștilor, au fost întocmite trei dosare penale, a fost aplicată o sancţiune contravenţională, iar două dintre sesizări nu s-au confirmat.
Amendă record pentru un alegător ieșean
În același context, un bărbat din județul Iași a fost amendat cu 12.500 de lei după ce a făcut propagandă electorală într-o secție de votare, în ziua alegerilor. Incidentul a avut loc în municipiul Pașcani, iar bărbatul a fost amendat pentru că a încălcat legea electorală. În plus, au anunțat reprezentanții poliției din Iași, care l-au sancționat, acesta nu purta nici masca de protecție sanitară, conform reglementărilor în vigoare.
„Jandarmii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Iaşi au aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 12.500 de lei unei persoane pentru continuarea propagandei electorale şi pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, respectiv nu purta masca de protecţie”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași.