Donald Trump, primele decizii drastice. Se aprinde scânteia peste Ocean

Donald Trump, primele decizii drastice. Se aprinde scânteia peste OceanDonald Trump. Sursa foto: Instagram

Donald Trump și-a trasat planul de acțiune pentru următoarele luni. Preşedintele ales al Statelor Unite a luat o decizie drastică legată de imigranți și anunță că nu există cale de întoarcere.

Donald Trump, decizie legată de imigranți

Pe lista priorităților noului președinte al SUA se află „curățarea” granițelor și îndepărtarea imigranților. De altfel, Donald Trump a vorbit despre marea deportare încă din campania electorală.

În perioada respectivă, reprezentantul republicanilor a subliniat că administrația „nu va avea de ales” și va recurge la acest plan. La scurt timp după victoria sa, președintele ales a dat asigurări că va continua demersul.

Pașaport SUA

Pașaport. Sursa foto: Pixabay

Marea deportare

Șeful republicanilor a subliniat că în acest mandat are misiunea „de a aduce bunul-simţ” în Statele Unite.

„Evident, trebuie să facem graniţa fermă şi puternică, dar trebuie, în acelaşi timp, să vrem ca oamenii să vină în ţara noastră. Şi ştiţi, eu nu sunt cineva care spune: Nu, nu puteţi veni aici. Vrem ca oamenii să vină”, a spus Trump.

Totodată, președintele ales a subliniat că va urma „cel mai mare efort de deportare din istoria Americii”.

În plus, el a subliniat că imigranții se vor întoarce în statele din care provin și că nu există vreun preț în acest sens.

„Nu este vorba de niciun preţ. Nu există - într-adevăr, nu avem de ales. Când oamenii au ucis şi au omorât, când baronii drogurilor au distrus ţări, acum se vor întoarce acasă, pentru că nu vor rămâne aici. Nu există niciun preţ”.

Donald Trump, decis să își ducă planul la final

Președintele ales al Statelor Unite a arătat că își va pune planul în aplicare, menționând că străinii trebuie să intre legal în țară.

„Oamenii vor să aibă graniţe şi le place ca alţi oameni să vină aici, dar trebuie să vină cu dragoste de ţară. Ei trebuie să vină legal”, a declarat Trump.