Donald Trump îl sprijină pe Viktor Orban înaintea alegerilor din Ungaria: Un luptător și un câștigător

Donald Trump îl sprijină pe Viktor Orban înaintea alegerilor din Ungaria: Un luptător și un câștigătorDonald Trump și Viktor Orban. Sursă foto: Facebook

Donald Trump a anunţat joi că îi oferă „deplina sa susţinere” premierului ungar Viktor Orban, în perspectiva alegerilor legislative programate în Ungaria pe 12 aprilie. Liderul de la Washington a transmis mesajul pe reţeaua sa Truth Social, subliniind relaţia apropiată dintre cei doi.

„Viktor este un prieten adevărat, un luptător și un câștigător, și are deplina mea susținere pentru realegerea sa ca prim-ministru al Ungariei”, a scris Donald Trump. „Nu va abandona niciodată marele popor al Ungariei”, a adăugat acesta, folosind majuscule.

Viktor Orban, în dificultate în sondaje înainte de scrutin

Aflat la conducerea Ungariei de aproape 16 ani, Viktor Orban se situează de mai multe luni pe locul al doilea în sondajele independente, pe fondul stagnării economice, al nemulţumirilor legate de funcţionarea serviciilor publice şi al controverselor privind drepturile comunităţii LGBTQ, notează AFP.

Partidul său, Fidesz, este devansat în intenţiile de vot de formaţiunea Tisza, condusă de Peter Magyar, fost apropiat al premierului devenit între timp unul dintre cei mai vocali critici ai acestuia. În doar un an şi jumătate, Magyar a reuşit să coaguleze mare parte din electoratul opoziţiei.

Donald Trump, despre Viktor Orban: El nu va dezamăgi niciodată marele popor al Ungariei!

Viktor Orban este considerat unul dintre puţinii lideri europeni care menţin relaţii apropiate atât cu preşedintele american, cât şi cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. În schimb, relaţia sa cu Uniunea Europeană este una tensionată, premierul ungar acuzând în mod repetat Bruxelles-ul că ar încuraja războiul din Ucraina.

Într-un mesaj amplu, Donald Trump a reluat argumentele care stau la baza sprijinului său pentru Orban, evocând cooperarea dintre cele două ţări în timpul mandatului său.

„Relațiile dintre Ungaria și Statele Unite au atins noi culmi de cooperare și realizări spectaculoase sub administrația mea, în mare parte datorită prim-ministrului Orbán. Aștept cu nerăbdare să continui să colaborez strâns cu el, astfel încât ambele noastre țări să poată avansa în continuare pe această cale extraordinară către SUCCES și cooperare. Am fost mândru să-l susțin pe Viktor pentru realegerea lui în 2022 și sunt onorat să o fac din nou. Viktor Orbán este un prieten adevărat, un luptător și un CÂȘTIGĂTOR și are sprijinul meu complet și total pentru realegerea lui în funcția de prim-ministru al Ungariei — EL NU VA DEZAMĂGI NICIODATĂ MARELE POPOR AL UNGARIEI! (Semnat:) PREȘEDINTELE DONALD J. TRUMP”, a transmis liderul american.

Donald Trump și Viktor Orban

Donald Trump și Viktor Orban. Sursă foto: Facebook

Opoziţia, în avantaj, înainte de alegerile din Ungaria

Potrivit celui mai recent sondaj de opinie publicat marţi, formaţiunea de centru-dreapta Tisza se află în faţa partidului Fidesz, în timp ce partidul de extremă dreapta „Patria noastră” are şanse să intre în Parlamentul de la Budapesta.

Naţionalistul Viktor Orban se confruntă astfel cu cea mai serioasă provocare la adresa puterii sale de la victoria Fidesz din 2010. Cu toate acestea, rezultatul alegerilor din aprilie rămâne extrem de incert, o parte semnificativă a electoratului fiind încă indecisă, potrivit Reuters.

1
3