Îi auzeam dimineța devreme. Strigătul lor semăna mai mult cu un văitat. geamuri puneeeem, geamuri puneeem. Erau meseriași, făceau treaba bună și repede. Uneori, după prânz, mai găseai câte unul, la un țoi, în Matache...

Povestea cu geamgiul care își ducea în spate marfa nu este deloc un mit. Pe când locuiam cu bunica-mea în zona Gării de Nord, am avut nevoie de astfel de meseriași de mai mult de trei ori. Ba și la :coala 3 s-au mai cerut…

Așa veneau, cu un cadru incomod în spate în care erau asigurate mai multe bucăți de sticlă de diverse dimensiuni. Întâi măsura pagubele, apoi alegea bucata ce urma să înlocuiască spărtura cu cea mai mică pierdere de sticlă posibil. Avea un ”diamant” care semăna mai mult cu un stilou de oțel, greu și destul de incomod. Apoi, venea parte cu chituitul, bașca niște cuie fine înfipte în fereastra deacum reparată.

Bunică-mea se târguia pentru orice nimic, așa că discuțiile cu geamgiul meseriaș erau o încântare. În final, omul mai lăsa un leu-doi, ca să nu se supere cucoana.

Trebuie spus, că, în perioada interbelică vârsta de la care un viitor geamgiu îşi începea ucenicia (obligatorie înainte de primirea certificatului de lucrător ambulant) era foarte mică (12-14 ani) şi putea ajunge chiar şi la 8-9 ani. Ucenicia era inevitabilă şi pentru că îi asigura viitorului geamgiu o minimă pregătire specializată.

Geamuri, Oglinzi. Calea Griviței 220, colț cu Feroviarilor

Nu știu să mai fie prea mulți geamgii în Capitală. La adresa de mai sus îl găsiți pe domnul Tiberiu și pe soția sa. Meseriașul este domnul Tiberiu, soția este însă un ajutor neprețuit. Domnul Tiberiu lucrează în branșă din 1988, de când avea 28 deani. Înainte fusese tehician chimist la un institut de cercetare în transporturi.

A schimbat macazul pentru că la geamgerie lucra tatăl său și i-a povestit despre avantajele unui astfel de loc de muncă. În mare, se câștiga mai bine și nu prea aveai șefi. Aveai, dar erau mai la distanță.

Aceste geamgerii, vreo 80 la număr pe atunci, erau patronate de Cooperativa Tehnica Sticlei. Din cele 80, azi, Cooperativa mai girează vreo 12 bucăți.

Când s-a pogorât capitalismul

Strada Feroviarilor este cunoscută pentru două lucruri: pentru colegiul CFR și pentru faptul că undeva locuiește unul dintre cei mai intresanți ziarișiti și scriitori contemporani: CT Popescu.

Revenin la business-ul cu sticlă. După 90, domnul Tiberiu și-a făcut un SRL și a devenit geamgiu-patron. Și a fost bine, avea și mașină de transport, făcea lucrări și la domiciliu.

Mai mult, având și cunoștințe în chimie, a fost printre primii care a folosit sticlă sablată, sau una ce se apropia foarte mult de tehnica de vitraliu. Azi lucrează mai puțin la domiciliul clienților. Aproape deloc. A închis și balcoane pe vremea când de termopan nu știa nimeni în România. Acvarii nu-și amintește să fi lucrat.

Dl Tiberiu n-are cui să-i lase afacerea

Pentru că geamgeriile sunt acum o raritate, la domnul Tiberiu vin mușterii și din Băneasa, Aviației, Mogoșoaia și chiar din Crângași pentru că geamgeria de acolo s-a desființat.

Dl Tiberiu spune că ies două salarii decente, la un program de la 8 la 16,30. Dar nu-și permite concedii în afara țării, alege muntele românesc.

Apropo de trecutul afacerii mai departe în familie, domnul Tiberiu nici nu are cui, și nici de ce. Dl Tiberu are doua fete, una este avocat și cealaltă lucrează într-o companie de vânzări. Deci, meseria nu are cui s-o dea mai departe. Ziceam că nici de ce, pentru că lucrurile merg din ce în ce mai greu. E foarte dificil să faci bani, zilele astea, se trăia mai ușor pe vremea lui Ceaușescu.

Pentru că are 63 de ai, domnul Tiberiu nu-și mai face probleme. Dacă n-o mai merge, închide prăvălia și iese la pensie, căci are și vechimea necesară.

S-a trecut la tablouri

Dar, iată că m-am luat cu vorba și nu v-am spus ce e mai interesant. Din geamgerie a ajus la montat tablouri. La dl Tiberiu, 90 la sută din timpul dedicat muncii este ocupat cu pusul de rame la tablouri. Cică nu la fotografii de genul amintiri, ci la tablouri cu semnatură, unele de mare dichis.

Are rame dela 27 la 500 de lei, și chiar mai mult.

Festivalul Geamgiului

E musai să amintesc că această meserie ce pare în extincție, are, uneori și momente de vitalitate socială deosebită. Spre exemplu, în 2019, în comuna Mărgău (Cluj) s-a ținut și un Festival. Al geamgiului. Circa 1500 de oameni au fost prezenţi la prima ediţie. Nu știm dacă s-a mai ținut și o a doua ediție.