Cazul Caracal. Documentul neștiut până acum. Polițiștii, greșeală majoră

Cazul Caracal. Documentul neștiut până acum. Polițiștii, greșeală majoră

Noi detalii importante apar în ancheta de la Caracal. Cine este ultima persoană care a văzut-o pe Alexandra în viață? Polițiștii, au greșit fatal.

Un copil de 11 ani este ultima persoană care a văzut-o în viață pe Alexandra, victima lui Gheorghe Dincă. Acest lucru e certificat într-un document care nu a fost dat publicității ci face parte din dosarul de trimitere în judecată disciplinară a procurorului Ovidiu Popescu.

„Documentul este devastator pentru autorități. Pentru modul în care a debutat ancheta și a continuat ancheta. În momentul în care pornești pe o cale greșită, vei merge pe acea cale greșită, tu având impresia că lucrurile sunt cum trebuie. Este vorba de documentul prin care Ovidiu Popescu, procurorul de la Caracal, este trimis în judecată disciplinară.

Acest copil de 11 ani este cel care le spune pentru prima dată polițiștilor autorităților că a văzut-o pe Alexandra urcând într-o mașină break, gri. Doar că el a identificat-o ca fiind un BMW, pentru că era un copil și nu știa prea bine care sunt mărcile auto. Drept urmare, polițiștii fără alte verificări, fără să vizioneze imaginile de pe camerele de supraveghere, fac trei percheziții la adrese greșite”, a povestit Ana Maria Bujor, șefa sectiei Eveniment de la Antena 3.