Doctorul care a făcut să vină pe lume copiii unei Capitale: Panait Iatropol
- Florian Olteanu
- 4 septembrie 2025, 22:34

Doctorul care a făcut să vină pe lume copiii unei Capitale: Panait Iatropol. A fost primar mai puțin de nouă luni, dar Capitala i-a păstrat memoria ca unuia dintre cei mai destoinici primari ai săi.
Panait Iatropol era grec de origine. Numele său însemna „fiul medicului”, de la „iatros”-medic și „poulos”. Sufixul -„pol” este caracteristic zonei Peninsulei Peloponez, zona doriană din sudul Greciei Continentale și înseamnă „urmaș”. Știm că s-a născut, probabil în București, în 1832. Așadar, copilăria sa a fost influențată de Regulamentele Organice, de Revoluția Pașoptistă Europeană și Națională. Evident, nu putem uita nici de Unionism și Unirea Principatelor!
Panait Iatropol, ginecologul care a muncit 12 ani în slujba semenilor săi!
Panait Iatropol a studiat Medicina la Paris, dedicându-se ginecologiei. Aici, a finalizat și Doctoratul. Se știe că, la 32 de ani, în vremea domniei lui Cuza, când Capitala a avut primul Primar și Primul Consiliu Comunal, la 1864, el a fost numit medic de stat. A fost principalul medic ginecolog al Capitalei.
Capitala avea nevoie să se nască tot mai mulți copii sănătoși, într-o vreme când sistemul sanitar, igiena personală și urbană erau încă la începuturi. A lucrat începând din 1866, la Spitalul Colentina. A fost ales în Consiliul Comunal „Bucuresci”.
Panait Iatropol, Primar al Capitalei - arhitect al sistemului spitalicesc al Bucureștilor
Panait Iatropol și-a luat mandatul în primire la finalul lunii noiembrie 1868. Și-a încheiat mandatul undeva în intervalul martie-mai 1869. În această perioadă, România era condusă de un Guvern al Coaliției de la Concordia, condus de către Dimitrie Ghica (16 noiembrie 1868-27 ianuarie 1870). Este posibil, ca în acest context și mandatul lui Iatropol să fi debutat tot pe 16 noiembrie 1868. Guvernul Ghica (primul ministru deținea portofoliul Lucrărilor Publice) a dat o atenție specială spitalelor, mai ales că Dimitrie Ghica fusese Efor al Spitalelor Civile din România. Este de la sine înțeles de ce Panait Iatropol a devenit Primar al Capitalei. Fără îndoială, în scurtul său mandat de edil, arhitectura sanitară a Capitalei a evoluat vizibil.
Fondator al cercetării medicale și al Crucii Roșii
Ultimii doi ani din viața doctorului Panait Iatropol sunt plini de realizări. În 1875, a pus bazele „Revistei Medicale”. Ultimul an de viață, 1876, îl găsește printre fondatorii Societății de Cruce Roșie din România. Sediul a fost ales la Spitalul „Colțea”, sediul Eforiei Spitalelor Civile, un fel de Direcția Sanitar-Veterinară de astăzi.
Ceilalți fondatori ai Societății Române de Cruce Roșie au fost: Dimitrie A. Sturdza, Grigore Cantacuzino, Carol Davila, A. Fotino. Cel puțin unul dintre ei avea să fie și el Primar al Capitalei.