Discuție de foc între Becali și un nume greu! Cine preia FCSB definitiv?
- Dragos Manea
- 7 iulie 2020, 21:09
Antrenorul de la FC Botoșani, Marius Croitoru, ar fi avut o discuție aprinsă cu Gigi Becali, dar nimic nu a fost confirmat încă.
O eventuală discuție dintre Becali și Croitoru se pare că ar fi avut loc, iar antrenorul de la FC Botoșani ar fi cerut să fie trecute în contract niște despăgubiri uriașe în cazul în care Becali se implică la echipă. Evident că nu s-a ajuns la nicio înțelegere, însă nici această informație nu e confirmată.
Decizia luată de Becali de a-l aduce la FCSB pe Marius Croitoru ar fi fost luată după ce l-a dat afară pe Bogdan Argeș Vintilă din funcția de antrenor al echipei sale.
Marius Croitoru este antrenorul care a dus, în premieră, FC Botoșani în play-off-ul Ligii 1. Ba mai mult, în acest moment, Botoșani și FCSB sunt la egalitate de puncte, 28.
În vârstă de 39 de ani, Marius Croitoru este unul dintre cei mai promițători tineri antrenori din Liga 1. Se află la primul sezon din carieră ca antrenor, iar la Botoșani se ocupă și de scouting.
Croitoru a fost numit ca antrenor principal al moldovenilor în iunie 2019, în locul lui Liviu Ciobotariu, iar contractul său expiră la finalul acestui sezon.
Marius Croitoru a implementat un stil ofensiv echipei sale, iar în cele 34 de meciuri oficiale ca antrenor, are o medie de 1,56 puncte pe partidă. În total, echipa sa a obținut 14 victorii, 10 remize și 9 înfrângeri.
Marius Croitoru încă nu și-a luat licența Pro. El chiar a recunoscut că l-a înscris soția la cursuri.
„Soţia mea m-a sprijinit. Eu eram la Timişoara, aveam nişte momente mai dificile atunci ca jucător și m-a înscris la şcoala de antrenori fără să ştiu. Mi-a zis: săptămâna viitoare te duci la Chişinău pentru că te-am înscris la şcoală.
Eu am crezut că glumeşte. Dar tot ce fac în viaţa asta, după fotbal, în antrenorat, e pentru ea şi pentru copiii mei”, a spus Croitoru după victoria cu FCSB cu 2-0, din iulie 2019, scrie Digisport.