DIICOT cere ARESTARE pentru 19 inculpați în dosarul subevaluării vagoanelor CFR Marfă

DIICOT cere ARESTARE pentru 19 inculpați în dosarul subevaluării vagoanelor CFR Marfă

DIICOT Timișoara solicită joi Tribunalului Timiș arestarea preventivă a 19 persoane în în dosarul subevaluării vagoanelor CFR Marfă, după ce, în noaptea precedentă, au fost reținute, cu mandate pentru 24 de ore, un număr de 21 de persoane.

Judecarea cererii de arestare preventivă va începe la Tribunalul Timiș joi după-amiază. Procurorii DIICOT au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului director general de la CFR Marfă, Constantin Crăciun Mihuţ. Și alți șefi din aceeași structură sunt pe lista DIICOT: directorul financiar Pavel Bărculeţ, directorul de operațiuni de dezvoltare Daniel Ciobanu, directorul vagoane Florin-Claudiu Enache, directorul de trafic Constantin-Nicolae Alupoaie-Dragoescu, șeful Serviciului Exploatare Vagoane George Niculescu, alături de Eugen Tudor, Mircea Ion Maşcovescu, Gelu-Ioan Corodan, George-Corneliu Filip, Ovidiu-Dumitru Luca, Mihai Mutașcu, Cristian-Valeriu Derscaru, Constantin Gheorghițoiu, Alexandru Drăgan, Maria Voica, Ion Găbreanu, Stănel Rădulescu și Doru Moți.

În acest dosar polițiștii de la Crimă Organizată și DGA au descins, miercuri, în 63 de locații din București, Timiș. Se investighează modul în care CFR Marfă a vândut 2.450 de vagoane la preț de fier vechi chiar dacă acestea erau fabricate din oțel, firmei fraților libanezi Tawil, Remat Călărași, operațiune în urma căreia prejudiciul adus bugetului de stat este de peste 6,3 milioane de euro.

 

Ne puteți urmări și pe Google News