Dezvăluiri incredibile despre Vladimir Putin. Ce îi provoacă halucinații liderului de la Kremlin. Medic psihiatru: ”Este dependent”

Dezvăluiri incredibile despre Vladimir Putin. Ce îi provoacă halucinații liderului de la Kremlin. Medic psihiatru: ”Este dependent”Sursa foto: Kremlin

Încă de la începutul invaziei din Ucraina, mulți specialiști au susținut, rând pe rând, faptul că liderul de la Kremlin ar avea probleme de sănătate. În timp ce unii susțin că ar fi vorba despre o boală incurabilă, aflată în fază terminală, alții pun acțiunile președintelui rus pe seama unor probleme de natură psihică. ”Fizionomia lui Putin este înalt sugestivă pentru un om dependent de antiinflamatoare steroidiene”, susține un psihiatru.

Gabriel Diaconu, medic psihiatru, a analizat comportamentul lui Vladimir Putin la ultimele sale apariții publice. Mulți specialiști au declarat în ultimele două luni faptul că liderul de la Kremlin ar avea anumite probleme de sănătate, iar psihologul susține că afecțiunea este trădată de aspectul tumefiat la feței sale.

Specialistul susține că Vladimir Putin a avut grijă vreme de aproximativ 20 de ani ca imaginea sa să fie una impecabilă, însă în aceste momente este privit mai mult drept un monstru. Starea de sănătate a președintelui rus a fost un subiect intens dezbătut, iar Gabriel Diaconu susține că afecțiunea de care suferă este dată de gol chiar de aspectul fizic al liderului de la Kremlin.

Psihiatrul susține că Vladimir Putin ar fi dependent de antiinflamatoare steroidiene, care îi provoacă halucinații și este dispus la decizii care nu sunt ancorate în realitate. Chiar dacă știe că fantezia sa se va termina cu sfârșitul lui, liderul de la Kremlin insistă să o ducă la îndeplinire.

„Ne uităm în această perioadă la cioburile oglinzii unui cult al personalității foarte atent creat și dăltuit vreme de 20 și ceva de ani.

Imaginea fostului tiran luminat se transformă în acest moment într-un monstru decrepit cu o sănătate care este subiect de mare bârfă, ceea ce pentru un despot nu sună a bine. Fizionomia lui Putin este înalt sugestivă pentru un om dependent de antiinflamatoare steroidiene. (...)

Este în cușca propriilor halucinații și din păcate asta îl predispune la niște decizii din ce în ce mai puțin ancorate în adevăr. (...)

Actualul conducător rus are o fantezie faraonică absolut suicidală care știe că se va termina cu distrugerea lui. Putin este terminat.”, a declarat Gabriel Diaconu la Antena3.

Aspectul fizic a lui Vladimir Putin dezvăluie problemele de sănătate cu care se confruntă

De la debutul războiului din Ucraina, din ce în ce mai multe zvonuri au fost lansate cu privire la o posibilă boală de care ar suferi liderul de la Kremlin. În timp ce unii susțin că președintele rus ar suferi de Parkinson, alții susțin că acesta ar suferi de cancer în fază terminală, iar zilele sale ar fi limitate.

Un videoclip recent postat de la Kremlin cu Vladimir Putin îl prezintă pe șeful statului într-o stare de sănătate vizibil proastă. Specialiștii susțin că acesta nu „arată deloc bine”, iar problema nu ar fi cauzată de Parkinson, așa cum s-a zvonit.

John Hardy, de la Institutul de Cercetare a Demenței din Marea Britanie, spune că este foarte puțin probabil ca un neurolog care se respectă să comenteze despre starea de sănătate a președintelui rus fără să îl poată examina înainte. Totuși, comportamentul lui Vladimir Putin nu arată niciun semn de Parkinson. Același lucru a fost declarat de mai mulți specialiști, dezmințind astfel zvonurile.