Detalii despre starea de sănătate a lui Nicu Covaci după operație. Când revine pe scenă
- Emma Cristescu
- 25 martie 2024, 18:50
Nicu Covaci, în vârstă de 76 de ani, a fost operat pe creier, vineri, 22 martie, la Spitalul Judeţean din Timişoara. Intervenția chirurgicală a fost un real succes, iar apropiații speră ca acesta să revină în curând în lumina reflectoarelor.
Nicu Covaci s-a simțit foarte rău
În ultima perioadă, artistul a spus că s-a simțit amețit, că n-a mai putut sta în picioare și că a început să vadă în ceață. Acum un an, el ar fi trebuit să susțină un concert într-un club din Arad, însă i s-a făcut rău în timp ce dădea autografe la cinematograful Arta, după filmul „Phoenix: Povestea”. Chitaristul a ajuns la spital, unde i s-au făcut mai multe analize.
Artistul locuiește de 47 de ani în Occident, majoritatea timpului în Germania, însă acum are reședința în Spania. El a luat însă decizia să se lase pe mâinile medicilor din România. A venit la Timișoara și a făcut investigațiile la la Secția de Neurochirurgie a Spitalului Județean Timiș.
Operația a durat șase ore
Diagnosticul pus de medici a fost „proces expansiv intracranian”, operația fiind o urgență. Intervenția chirurgicală, condusă de echipa renumitului medic neurochirurg Horia Pleș, a durat aproximativ șase ore, în timpul ei fiind extirpată o tumoră de pe creier.
Dorel Săndesc, managerul Spitalului Județean Timiș, a spus că artistul a suferit o operație foarte dificilă, dar că acum se simte bine. El speră ca acesta să revină pe scenă cât mai rapid pentru a încânta publicul cu muzica sa.
Care este starea de sănătate a lui Nicu Covaci
„Operația a decurs bine, și-a revenit foarte bine, iar în acest moment este conștient, comunică cu noi, mănâncă și în curând va fi externat din spital. Ne bucurăm că a trecut cu bine, a fost o mobilizare a unei echipe complexe, de la echipa de imagistică, echipa de medicină internă, echipa operatorie coordonată de profesorul doctor Pleș. Sperăm ca în continuare evoluția să fie una bună, pentru că a fost o operație deloc simplă”, a declarat Dorel Săndesc, managerul Spitalului Județean Timiș.
Apropiații artistului au cerut discreție din partea fanilor și a presei, singurele informații oficiale fiind transmise pe pagina de Facebook al lui Nicu Covaci, abia după operație.
„Salutare tuturor! Din rațiuni obiective și pentru a proteja starea lui Nicu, nu am oferit informații despre situația actuală. Nicu a trecut cu succes (încă) un obstacol major! A suferit o intervenție chirurgicală delicatā, încheiată cu bine! Prezentăm mulțumiri echipei medicale și tuturor prietenilor ce-au fost aproape în aceste momente determinante! Lui îi urăm un sincer: Hai, înapoi pe scenă!”, au transmis, după operație, membrii formației Phoenix, potrivit Adevărul.