Europarlamentarul PC Maria Grapini a explicat, ieri, că PC nu intenționează să-l excludă pe Dan Voiculescu, care rămâne președinte fondator, deși este în închisoare.
„Nu se pune problema excluderii (...) și asta dintr-un motiv foarte simplu: prevederea statutară conform căreia cei condamnați pentru corupție nu pot fi membri ai PC se aplică doar membrilor de rînd, nu și membrilor fondatori. Observați, dacă studiați statutul nostru, că în PC există trei tipuri de membri: simpli, de onoare și fondatori. Cum dl.Voiculescu e membru fondator, domnia sa nu poate fi exclus din partid”, a declarat Grapini, pentru site-ul inpolitics.ro.
Interdicția drepturilor civile
În sentința în dosarul Voiculescu, Curtea de Apel a decis: „Interzice inculpatului (...) exerciţiul dreptului de a fi ales în autorităţile publice (...) în țară sau în străinătate pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul disp. art. 67 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) şi g) din Cp, pe durata executării pedepsei principale”. Articolul 67 lit. g) se referă la „dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infractiunii”. Voiculescu a săvârșit faptele în calitate de șef de partid și urma să fie condamnat și pentru asta dacă nu se prescriau faptele. De aici rezultă că nu mai poate ocupa nicio funcție în partid.