Decizie la vârful PNL. Ilie Bolojan: „Fiecare poate să voteze aşa cum doreşte, dar nu din interiorul grupului politic”

Decizie la vârful PNL. Ilie Bolojan: „Fiecare poate să voteze aşa cum doreşte, dar nu din interiorul grupului politic”sursa: Facebook

Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Ilie Bolojan, a anunțat luni o hotărâre fermă adoptată la nivelul conducerii formațiunii: membrii grupurilor parlamentare, atât de la Camera Deputaților, cât și de la Senat, au obligația de a respecta deciziile de vot ale grupului din care fac parte. Liderul liberal a subliniat că libertatea individuală de opțiune rămâne garantată, însă nu din interiorul structurii politice respective.

„Am luat decizia pentru a păstra coerenţa votului în grupurile noastre parlamentare, pentru a fi cât se poate de clari, pentru a ne defini cât se poate declari identitatea, ca să existe o decizie privind respectarea deciziilor grupurilor parlamentare în votul membrilor acestor grupuri, atât la Cameră cât şi la Senat”, a declarat Ilie Bolojan.

sursa: Facebook

Decizie la vârful PNL. Ilie Bolojan: „Fiecare poate să voteze aşa cum doreşte, dar nu din interiorul grupului politic”

După întâlnirea cu parlamentarii liberali, președintele PNL a abordat și tema proceselor deschise de o parte dintre aleși împotriva deciziilor de principiu ale partidului privind recomandările de vot. Bolojan a explicat că această regulă a coerenței se aplică la toate nivelurile administrației și politicii, de la consiliile locale, municipale și județene, până la Parlament.

„Acolo unde un partid decide o poziţionare într-o problemă strategică importantă, legată de dezvoltarea unei comunităţi, legată de un proiect de investiţii, legată de alegeri sau alte aspecte de genul acesta, este logic să existe o coerenţă între ceea ce decide un partid şi votul grupului de consilieri. Fiecare, sigur, poate vota aşa cum doreşte, inclusiv parlamentarii, dar nu pot să facă acest lucru din calitatea de membri a unui grup de consilieri”, a afirmat liderul PNL.

Acesta a punctat că principiul nu este unul specific exclusiv liberalilor, ci ține de însăși substanța și funcționarea oricărui partid politic.

„Deci fiecare poate să voteze aşa cum doreşte, dar nu din interiorul grupului politic respectiv. Aceasta a fost decizia”, a reiterat Ilie Bolojan.

Avertisment pentru contestatarii Congresului PNL

Întrebat despre situația membrilor PNL care au ales să conteste în instanță hotărârile Congresului partidului, Ilie Bolojan a transmis un mesaj tranșant, invocând nevoia de claritate, decență și normalitate în interiorul formațiunii.

„Cei care contestă acest drept principial de a face recomandări privind votul într-o problemă sau alta, care este o problemă fundamentală, au două posibilităţi, să retragă aceste procese sau să mandatul dat acestor grupuri parlamentare este să nu mai facă parte din aceste grupuri”, a spus președintele PNL.

Contextul disputelor juridice și daunele de 4 milioane de lei

Tensiunile din interiorul PNL au ajuns pe masa judecătorilor încă din vara acestui an. În luna iulie, Tribunalul București a dispus suspendarea provizorie a tuturor hotărârilor adoptate la Congresul Extraordinar al PNL din 21 iunie, măsură care a vizat inclusiv noua conducere a partidului și modificările statutare.

Anterior, reprezentanții aripii Veștea au depus la Tribunalul Ilfov o cerere de suspendare de urgență a deciziilor Biroului Politic Național (BPN) prin care fuseseră convocate Consiliul Național și Congresul. Contestatarii au argumentat atunci că scopul real al convocării a fost modificarea Statutului și eliminarea membrilor și a aleșilor cu opinii divergente. Totodată, Tribunalul Ilfov a suspendat și două decizii luate luni de BPN, prin care partidul își stabilise poziția față de Cabinetul Veștea.

Pe lângă solicitările de suspendare, grupul contestatar a formulat și o cerere de chemare în judecată împotriva PNL și a președintelui partidului. Prin aceasta se solicită antrenarea răspunderii civile delictuale și plata, în solidar, a unor daune morale de 250.000 de lei pentru fiecare reclamant, valoarea totală ridicându-se la 4.000.000 de lei.

Acțiunea în instanță a fost înregistrată de Monica Anisie, Andrei Baciu, Sorin Cîmpeanu, Mihai Culeafă, Alina Gorghiu, Ion Iordache, Aneta Matei, Ciprian Pandea, Nicoleta Pauliuc, Alexandru Popa, Răzvan Prişcă, George Scarlat, Ionuţ Stroe, Mihail Veştea, Sebastian Rusu şi Eduard Mititelu.