Desființarea SIIJ, marele obiectiv al alianței PNL-USR-PLUS. Vicepremierul Dan Barna a dat un ultimatum

Desființarea SIIJ, marele obiectiv al alianței PNL-USR-PLUS. Vicepremierul Dan Barna a dat un ultimatum

Cele trei formațiuni politice vor să zgâlțâie, din nou, Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), scopul fiind desființarea acestui organism.

Coaliția PNL-USR-PLUS face în continuare front comun pentru desființarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ). Dan Barna a vorbit, astăzi, despre acest subiect și a anunțat că vrea ca această problemă să fie rezolvată până luna viitoare.

Dan Barna vrea să desființeze SIIJ până în luna iulie

Dan Barna, USR PLUS

„Avem în momentul de faţă şi raportul MCV - şi am văzut că e un raport care arată bine, cât timp reuşim să îndeplinim aceste cerinţe, printre care şi desfiinţarea Secției speciale. Avem şi decizia din 18 mai a CJUE şi aşteptăm la începutul lunii iulie şi decizia Comisiei de la Veneţia pe acest subiect.

Este foarte clar şi este dorinţa pe care o avem ca fie în această sesiune, până la finalul ei, fie într-o sesiune extraordinară, în luna iulie, să se termine povestea SIIJ, să eliminăm această excrescenţă dureroasă de pe sistemul de justiţie care a adus atâtea deservicii şi a afectat atât de semnificativ percepţia sistemului de justiţie din România. Este un subiect pe care îl voi discuta şi în această seară la coaliţie, cel legat de calendarul asumat pentru a avea şi în Senat votul privind desfiinţarea SIIJ”, a afirmat vicepremierul Dan Barna.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ludovic Orban asigură că partidul său nu face un pas în spate

De partea cealaltă, Ludovic Orban, președintele PNL, a spus că formațiunea sa susține proiectul, indiferent de forma în care se va adopta desființarea SIIJ.

„PNL este consecvent în susţinerea desfiinţării secţiei speciale. Punct. În ce formă se va face desfiinţarea acestei secţii speciale? În forma care se va conveni în coaliţie. Noi am fost de acord şi cu forma iniţiată de Guvern şi cu forma în care s-a convenit şi care a fost adoptată la Camera Deputaţilor, am fost de acord şi cu alte propuneri. Obiectivul nostru fundamental este desfiinţarea Secţiei Speciale.

Avem aceeaşi flexibilitate pentru a găsi cea mai bună soluţie, care să fie convenită în coaliţie şi care să fie susţinută de toţi partenerii de coaliţie.”, a afirmat Orban.

Anunțul făcut de preşedintele Comisiei juridice din Senat

Senatorii liberali au depus amendamentele la această lege, însă este nevoie de acordul coaliţiei în acest sens, a declarat, luni, preşedintele Comisiei juridice din Senat, Iulia Scântei.

„Senatorii liberali membri ai Comisiei juridice au depus, încă de vineri, amendamente la Legea de desfiinţare a SIIJ, menite să elimine superimunităţile acordate magistraţilor prin forma adoptată de Camera Deputaţilor. Demersul PNL este neechivoc şi reprezintă un impuls pentru desfiinţarea deîndată a SIIJ.

Precizăm că forma finală a legii de desfiinţare a SIIJ are nevoie de acordul coaliţiei şi suntem încrezători că vom avea susţinerea partenerilor de guvernare. Pentru o mai temeinică fundamentare a deciziei, Coaliţia are nevoie şi de opinia Comisiei de la Veneţia, care a fost sesizată de ministrul Justiţiei, Stelian Ion”, a scris Iulia Scântei pe contul de Facebook.