Descoperire macabră pe o plajă luată cu asalt de români. Cadavre decapitate au apărut misterios
- Cristian Raducanu
- 21 ianuarie 2024, 21:26
Pe plaja din Antalya, Turcia marea a adus la mal mai multe cadavre care nu au putut fi identificate cu exactitate. Descoperirea este cu atât mai șocantă cu cât anumite corpuri erau decapitate și cu membrele tăiate.
Descoperire macabră pe plajele din Antalya unde autoritățile turce au descoperit 5 cadavre în decursul a patru zile. Corpurile neînsuflețite au fost găsite pe o suprafață de 73 de kilometri. Identitatea și sexul persoanelor decedate nu au fost identificate. Însă, corpurile au fost mutilate, unele aveau membrele secționate.
Descoperire macabră în Antalya
Două cadavre au apărut pe plajele din districtul Manaygat din Antalya și un al treilea în districtul Serik. Cetățenii care se plimbau pe plaja districtului Maygat din Antalya au anunțat jandarmeria în jurul orei 13:00. La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de medici de jandarmi și paza de coastă.
După examinare, corpul neînsuflețit care nu avea niciun document a fost transportat la Medicina Legală din Antalya în vederea stabilirii sexului și a indentității. O jumăate de oră mai târziu un alt cadavru a fost descoperit pe plaja din cartierul Denizkent situat la o distanță de 40 de kilometri de cartierul Cenger.
Corpuri mutilate
Și în acest caz anchetatorii nu au găsit niciun document de identitate, drept urmare cadavrul a fost trimis pentru analize suplimentare la Instituția de Medicină Legală din Antalya. Autoritățile au fost alertate de cetățenii care au văzut cadavrul femeii pe plaja din cartierul Kadriye din districtul Serik.
În acest caz există posibilitatea să fie vorba de o tânără de 18 ani dată dispărută în urmă cu 12 zile în Antalya. Oamenii legii au decis prelevarea probelor ADN de la familia acesteia.
Crime în lanț în Antalya
Pe lângă cele trei cadavre aduse de valurile mării, în cursul zilei de miercuri autoritățile au mai găsit alte două corpuri neînsuflețite. Unul din ele era decapitat și nu avea nici brațe. De asemenea, pe plaja Konakh din Alany a fost găsită partea inferioară a ceea ce pare a fi un corpul unui copil, potrivit știripesurse.ro.