Descoperire șocantă pe un lac din Tulcea. Poliția, în alertă

Descoperire șocantă pe un lac din Tulcea. Poliția, în alertă

Cadavrul unei femei, care plutea pe lacul Ciuperca, din centrul orașului Tulcea, a fost văzut de mai mulți trecători care au sunat la 112, alertând autoritățile. Polițiștii au descoperit că de corpul victimei este agățat un rucsac cu pietre.

Incidentul șocant a avut loc în jurul orei 13,00 când pe apa lacului Ciuperca a fost observat plutind un corp uman. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Tulcea au ajuns la fața locului. Potrivit tulceanoastra.ro, o tânără cu vârsta în jur de 30 de ani, a fost scoasă din apă, fără urme de semne vitale.

În urma primelor cercetări a rezultat că femeia era dată dispărută de două zile. Echipajul ambulanței care a sosit la faţa locului nu a avut decât să constate decesul, care, conform martorilor, a survenit în urmă cu cel puţin o zi.

Criminaliştii iau în calcul atât sinuciderea, dar şi posibilitatea unui omor, ţinând cont în primul rând de rucsacul cu pietre atârnat de gâtul victimei. Oricare dintre variante va putea fi confirmată clar doar după efectuarea necropsiei.

Tânăra locuia într-o comună din apropierea orașului Tulcea. Se întorsese recent din Marea Britanie și potrivit apropiaților se plângea că nu reușește să se readapteze vieții de acasă, au declarat, pentru EVZ, surse din anchetă.

Ne puteți urmări și pe Google News