David le reamintește profesorilor de datoria morală față de elevi 

David le reamintește profesorilor de datoria morală față de elevi Protest. Sursa foto: Facebook/FSLI

În contextul disputelor continue dintre sindicatele din sistemul educațional și Guvern, ministrul Educației, Daniel David, a transmis un apel către elevi, părinți și personalul didactic: „ca părinte și ministru cred că școala este în primul rând a copiilor, așa că îi așteptăm luni, împreună cu părinții”.

Ministrul Educației le reamintește profesorilor de datoria morală

Acesta a subliniat importanța menținerii școlii ca spațiu dedicat elevilor, afirmând că, în ciuda mișcărilor de protest, unitățile de învățământ trebuie să își deschidă porțile conform calendarului stabilit, începând de luni dimineață.

„Când am început anul școlar 2025 - 2026, mesajul meu a fost anunțat și pus sub îndemnul „Per Aspera Ad Astra”, pentru a comunica faptul că înțeleg și dificultățile generate de măsurile fiscal-bugetare, dar și faptul că, dacă ne raportăm înțelept la ele, putem construi reformele reale, prea des amânate și/sau ascunse sub pseudoreforme, pentru bunăstarea tuturor”, a transmis ministrul Educație.

Daniel David, mesaj de încurajare înainte de începerea anului școlar

În contextul apropierii noului an școlar, ministrul Educației a transmis că, în ciuda preocupărilor rămase după protestele sindicale, școala își va deschide porțile conform calendarului stabilit. El a mai precizat că elevii sunt așteptați luni în unitățile de învățământ, alături de părinți, unde vor fi întâmpinați de cadrele didactice, precum și de personalul administrativ și auxiliar.

„Văd acum, când copiii se pregătesc să revină la școală, că sunt încă unele întrebări și îngrijorări generate de efectele mișcării sindicale. Așa cum am spus, ca părinte și ministru cred că școala este în primul rând a copiilor, așa că îi așteptăm luni, împreună cu părinții”, a mai arătat ministrul Educației.

Ministrul Educației, Daniel David

Ministrul Educației:Daniel David. Sursa foto: Captură video Youtube

Ministrul Educației afirmă că profesorii au nu doar obligații legale

Ministrul a evidențiat că, indiferent de opiniile divergente legate de acțiunile sindicale, profesorii au nu doar obligații legale, ci și o responsabilitate morală față de elevi, exprimându-și încrederea că aceasta va fi respectată.

„Cadrele didactice și personalul auxiliar/administrativ îi vor primi în școli și în clase. Dincolo de diverse nemulțumiri, de acordul sau dezacordul față de acțiunile sindicale, toți profesorii au, la rândul lor, nu doar legal, ci mai ales moral, datoria față de elevi și, așa cum îi știu, sunt convins că o vor onora”, a punctat ministrul.

Nemulțumirile sunt cunoscute, dar școala trebuie să continue

Ministrul Educației a lansat, de asemenea, o invitație oficială către toți reprezentanții educației de a colabora pentru dezvoltarea unui sistem educațional mai eficient, care să asigure calitate și echitate pentru toți elevii.

„Nemulțumirile față de măsurile fiscal-bugetare există, le știu, le văd si le înțeleg - am respectat și protestele inițiate de sindicate -, dar cred că acestea trebuie folosite nu pentru a ne bloca sistemul de educație, ci, așa cum am spus, pentru a construi măsuri/reforme care să ne dezvolte și să ne aducă tuturor un sistem de educație de calitate și bunăstare.

Așadar, să ne revedem cu toții la școală, iar în paralel vă invit (și am să invit formal reprezentanții tuturor actorilor din educație) să facem echipă pentru a construi pe dificultățile din prezent viitorul pe care îl dorim!”, a concluzionat Daniel David în mesajul publicat pe site-ul ministerului.