Dascălii, plătiți de bugetul local să facă ore suplimentare cu elevii. Ce cheltuieli are o primărie cu programul After School
- Mădălina Sfrijan
- 29 octombrie 2025, 15:36
Elevi la școală. Sursa foto: Arhiva EvZÎn marile orașe, părinții pot alege dintr-o gamă variată de centre educaționale sau afterschool-uri, însă situația este complet diferită în orașele mici. Lipsa acestora îi lasă pe mulți elevi fără sprijin la teme și activități educative după orele de curs. În orașul Victoria, din județul Brașov, dascălii sunt plătiți din bugetul local pentru a face ore suplimentare cu elevii. Programul After School este finanțat integral din bugetul local și are ca scop susținerea elevilor din zonă.
Cadrele didactice, plătite de primărie pentru orele suplimentare
Camelia Bertea, primarul orașului Victoria, a explicat pentru EVZ că programul a fost lansat încă de acum trei ani. Recent, Consilul Local a aprobat continuarea lui prin hotărâre. Prin urmare, elevii vor putea lua parte în continuare la activitățile desfășurate după orele de curs.
„Copiii rămân în școală până la ora 16:00. Învățătorii și profesorii care îi ajută sunt plătiți din bugetul Primăriei Victoria. Inițiativa a venit din dorința de a-i ajuta pe copiii care au deficiențe ușoare sau întârzieri și ai căror părinți nu îi pot sprijini, dar și pe cei care au performanțe, deoarece învățătoarele și profesoarele lucrează pe grupe”, ne-a spus primarul orașului Victoria.
Ce cheltuieli are Primăria cu acest program
Camelia Bertea a explicat că programul After School funcționează cu un buget modest. Fondurile alocate se ridică la aproximativ 15.000 – 20.000 de lei pe lună.
„Bugetul nu este unul foarte mare — se situează undeva între 15.000 și 20.000 de lei pe lună, în funcție de numărul de zile lucrătoare, deoarece intervin și perioadele de vacanță ale copiilor”, a adăugat edilul local.
Profesor la bază, primarul orașului Victoria susține că acest program are un rol esențial pentru copiii din comunitate.
„Având în vedere că sunt profesor de meserie, am predat peste 24 de ani și am ocupat și funcția de director de școală, cunosc foarte bine necesitatea acestui program”, a mai spus Camelia Bertea.

Indemnizații, elevi
Primarul a făcut anunțul și pe Facebook.
„Chiar dacă bugetul orașului este extrem de redus, continuăm să susținem proiectele care contează cu adevărat pentru comunitate. Așa cum am făcut și anul trecut, la propunerea mea Consiliul Local a aprobat prin hotărâre continuarea programului After School. Prin acest program, Primăria plătește profesorii care rămân după ore pentru a-i sprijini pe elevi la efectuarea temelor, la recuperarea deficiențelor și la consolidarea cunoștințelor. Înainte de a fi primar, am fost profesor și știu cât de mult contează răbdarea, atenția și timpul oferit copiilor. Un profesor dedicat poate schimba destine, iar un copil încurajat poate reuși orice”, se arată în postarea făcută recent.
Pe lângă programul de tip After School, Primăria Victoria a oferit stimulente financiare atât cuplurilor care au sărbătorit 50 de ani de căsătorie, cât și familiilor din oraș care au avut copii nou-născuți.
Sprijin pentru elevi și părinți
Primăria orașului Victoria nu este singura care vine în sprijinul părinților în acest an școlar. Recent, Consiliul Local al Sectorului 1 a aprobat alocarea a 60,9 milioane de lei (aproximativ 12 milioane de euro) pentru programul after-school „Educație pentru viață” în școlile de stat, pentru anul școlar 2025‑2026.
Proiectul le oferă elevilor oportunitatea de a participa la o serie de activități extracurriculare, de la ateliere de pictură și cursuri de muzică, la activități sportive, jocuri logico-matematice, ateliere de fotografie și sesiuni de consiliere și dezvoltare personală.
„Prin intermediul lui, în anul școlar 2025–2026, un număr de 4.310 elevi din școlile și liceele Sectorului 1 vor beneficia, zilnic, între orele 12:00 și 18:00, de masă caldă, supraveghere, activități recreative și sprijin la teme oferit de profesori implicați”, a anunțat Primăria Sectorului 1.
În anul școlar 2024-2025, elevii din Sectorul 2 au putut lua parte la programul Școală după Școală. În acest sens, Primăria a alocat un buget de 15.000.000 lei.