Daniel David a explicat cum vor fi folosiți banii în plus de la Educație
- Andrei Pospai
- 30 ianuarie 2025, 17:30

Daniel David a anunțat ce va face cu banii suplimentari pe care ministerul Educației îi va primi în 2025, conform proiectului de buget avansat de coaliție. Acesta a clarificat și care este, de fapt, procentul pe care îl va primi în plus ministerul pe care îl conduce.
Tanczos Barna a anunțat că Educaţia ar urma să primească cu 10% mai mulți bani decât anul trecut. Ministrul Daniel David a ținut să nege zvonurile care au circulat în ultimele zile și care dădeau o suplimentare de buget pentru Educație de la 27% la 55%.
”În primul rând, aştept să văd procentul. Aţi văzut că în presă unii aveau ba 55%, dimineaţa 35%, apoi 27%. Hai să vedem ce se va întâmpla.
Ministrul de Finanţe a avansat practic acel procent de plus 10%. A indicat şi unde vede utilizarea", a declarat ministrul.

Tanczos Barna. Sursa foto: Facebook
Principalele investiții
Daniel David a explicat, punct cu punct, cum vor fi folosiți banii spuplimentari promiși de ministerul Finanțelor.
"În prevenirea abandonului şcolar, în proiectele care sunt începute, inclusiv pe campusurile duale, învăţământul dual.
Încercăm o creştere în zona de investiţii, fiindcă investiţiile reuşesc, după aceea, să aducă şi o plus valoare, o platformă de care putem beneficia mult mai mulţi.
Dar aştept să văd procentul şi să văd rezultatul final. Înţeleg că sâmbătă va fi votul pe buget în guvern”, a afirmat Daniel David.
Bugetul va fi adoptat de Guvern sâmbătă
Tanczos Barna a prezentat, ieri, în cadrul coaliţiei, proiectul bugetului de stat pe 2025. Ministrul Finațelor a spus că s-a convenit asupra reducerii cheltuielilor statului și că vor fi tăieri semnificative la Administraţia Prezidenţială, Senat şi Camera Deputaţilor.
Vor exista, însă, și majorări față de anul trecut. Ministerele Sănătăţii şi Mediului ar primi cu peste 50% faţă de anul trecut, iar ministerul Educației cu 10%.
Bugetul pentru anul 2025 va fi adoptat sâmbătă de către Guvern.