Ministrul Educației anunță restructurări și înghețări de salarii

Ministrul Educației anunță restructurări și înghețări de salariiDaniel David. Sursa: Inquam photo/ Octav Ganea

Daniel David, ministrul Educației, a discutat în cadrul unei conferințe de presă, care a avut loc la finalul unei ședințe de Guvern, despre actualele probleme ale profesorilor, precum cele legate de salarii și concedieri. Acesta a anunțat că vor avea loc restructurări și că salariile cadrelor didactice nu vor crește.

Ministrul Educației: Salariile profesorilor nu vor crește

Întrebat despre posibilitatea ca salariile profesorilor să fie majorate, în ciuda faptului că s-a decis înghețarea lor, Daniel David a răspuns că în prezent nu se poate face acest lucru, dar pot exista schimbări în viitor.

„În acest moment, conform ordonanței pe care o cunoașteți, nu. Ce se va întâmpla pe parcursul anului vom vedea. Premierul a declarat, în timpul întâlnirilor cu partenerii de dialog social că este conștient de promisiunile făcute educației, iar în condițiile în care componentele economico-financiare vor funcționa mai bine pe parcursul anului, știe că trebuie să le onoreze. Asta pot să spun în acest moment”, a susținut acesta.

Salariul minim

Salarii. Sursa foto: Dreamstime.com

În ce constau restructurările

Ministrul Educației a transmis că vor exista restructurări, menționând că nu poate oferi detalii suplimentare. Cu toate acestea, preluarea Ministerului Cercetării, Dezvoltării și Inovării de către Ministerul Educației va genera automat restructurări.

„Nu vă pot da în acest moment detalii legate de rezultatul final. Vor fi restructurări și prin faptul că Ministerul Educației trebuie să preia fostul Minister al Cercetării, Dezvoltării, Inovării, astfel încât pentru mine este foarte important să nu avem structuri, direcții, oameni care se suprapun, care fac același lucru. Deci, da, vor fi astfel de restructurări”, a declarat acesta.

Concedieri

Concedieri. Sursa foto: Pixabay

Ministrul Educației a susținut că restructurările nu vor implica neapărat demiterea angajaților, ci vor însemna combinarea structurilor celor două ministere, astfel încât să nu existe suprapuneri de funcții.

„Da, se vor face restructurări, dar n-am spus că restructurile înseamnă că dai oameni afară; înseamnă pur și simplu că ai de combinat structuri din două ministere, și ceea ce trebuie să faci este să eviți suprapuneri. Asta nu înseamnă că oamenii nu pot să-și asume alte activități, dar nu poţi să ai oameni care fac exact același lucru venind din două ministere diferite într-un nou minister”, a explicat Daniel David.