Dan Tomozei avertizează că politicienii români cer stabilirea unor relații diplomatice cu Taiwan
- Andreea Răzmeriță
- 20 septembrie 2025, 11:44
Sursă foto: TiktokJurnalistul Dan Tomozei avertizează că nouă parlamentari, printr-o scrisoare adresată președintelui Nicușor Dan, solicită stabilirea unor relații diplomatice cu Taiwan, insulă care aparține Chinei. Potrivit lui Tomozei, inițiativa celor nouă parlamentari ignoră Rezoluția 2758 a ONU și riscă să afecteze relațiile României cu Beijingul.
Dan Tomozei despre inițiativa politicienilor
Cei nouă parlamentari care au semnat scrisoarea deschisă adresată președintelui Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan și ministrului de Externe Oana Țoiu sunt: Cristian Ghinea (USR), Daniel Fenechiu, Alexandru Muraru, Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, Ovidiu Jitaru (PNL), Szabolcs Nagy, Zoltán Miklós, Botond Csoma (UDMR) și Sorin Moise (PSD).
„Cei nouă parlamentari semnatarii ai Scrisorii deschise nu fac decât să accentueze gravul dezechilibru care domină politica de la București!”, a explicat acesta.
Cei nouă parlamentari au cerut președintelui și Guvernului României să inițieze relații diplomatice cu Taiwan, contrar consensului internațional privind existența unei singure Chine. Taiwan face parte din Republica Populară Chineză.
0
@dan.tomozei Nouă parlamentari analfabeți funcțional din punct de vedere politic, diplomatic și istoric solicită stabilirea unor relații diplomatice cu #Insula_Taiwan care aparține RP Chineze. Cei nouă analfabeți sunt: Cristian Ghinea (USR), Daniel Fenechiu, Alexandru Muraru, Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, Ovidiu Jitaru (PNL), Szabolcs Nagy, Zoltán Miklós, Botond Csoma (UDMR), Sorin Moise (PSD). Câteva precizări: 1. Acești inițiatori care provoacă tensiuni diplomatice au vizitat în ultimul an insula Taiwan 2. Cei nouă nu cunosc absolut nimic din istoria Chinei și României 3 Rezoluția 2758 a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite din 1971, un consens al comunității internaționale și o normă universal recunoscută de 182 de țări, susține #existența_unei_singure_China cu insula Taiwan inclusă în RP Chineză 4. #România ♬ sunet original - Dan Tomozei
Tomozei susține că inițiativa politicienilor afectează relațiile dintre România și China
Tomozei a explicat că politicienii au vizitat insula Taiwan la invitația și pe cheltuiala autorităților de la Taipei. Semnatarii scrisorii au vizitat Taiwan în ultimul an, fără a avea cunoștințe relevante despre istoria Chinei sau a României, generând astfel tensiuni diplomatice inutile.

Sursă foto: Pixabay.com
Tomozei punctează că Cristian Ghinea, alături de alți politicieni români, a fost în Taipei în perioada paradei militare de la Beijing, o mișcare de sfidare a autorităților de la Beijing. Acesta subliniază că inițiativa servește doar agenda politicienilor implicați și nu interesele României.
Doar câteva state nu recunosc apartenența Taiwanului la China
Numărul statelor care nu recunosc apartenența Taiwanului la China este extrem de redus. Printre aceste state se numără Vatican, Belize, Eswatini, Guatemala, Haiti, Insulele Marshall, Nauru, Palau, Paraguay, Kitts și Nevis, Sfânta Lucia, Saint Vincent și Grenadine, Tuvalu. România, alături de SUA și toate țările UE, respectă principiul unei singure Chine.
Acțiunea, promovată de membri ai USR și UDMR, riscă să afecteze politica externă. Tomozei mai subliniază că unii parlamentari, precum liberalul Daniel Fenechiu, au vizitat Taiwan pe cheltuiala autorităților locale, iar alții au demonstrat o cunoaștere limitată a contextului geografic și diplomatic.
Tomozei explică că cei nouă parlamentari care au semnat scrisoarea accentuează dezechilibrul politic de la București și pun politica externă a României în pericol, acționând împotriva dreptului internațional, rezoluțiilor ONU și intereselor pe termen lung ale țării, inclusiv relațiilor diplomatice cu China.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.