Dan Șucu, mesaj dur după FCSB - Rapid. „Penibil, penibil, ăsta e cuvântul”

Dan Șucu, mesaj dur după FCSB - Rapid. „Penibil, penibil, ăsta e cuvântul”Dan Șucu. Sursa foto: Arhiva EVZ

Dan Șucu a transmis un mesaj dur după meciul dintre FCSB și Rapid, scor 2 - 2. Rapidiștii au acuzat golul anulat lui Hasani, care ar fi făcut 3-1. Rrahmani era pe traiectoria balonului, dar nu și pe cea a lui Târnovanu și nu a fost luat în considerare.

Dan Șucu, dezamăgire maximă după meci

Șucu n-a putut înțelege dece golul a fost anulat și a declarat că este foarte dezamăgit de finalul acestui meci: „Este pentru prima oară când înțeleg ce înseamnă «Rapid, singuri împotriva tuturor». Nu îmi arog merite de specialist, dar a fost un arbitraj de partea FCSB, cel mai prost pe care l-am văzut. Sunt extrem de dezamăgit. Pentru mine, Rapid a câștigat, în condițiile unui stadion ostil, în condițiile unui arbitraj ostil”.

Suporterii FCSB ar fi aruncat cu obiecte în Hromada

Acționarul Rapid a mai spus că Hromada a suferit o fractură și că a fost luat cu targa. Șucu a declarat că în momentul în care a fost scos cu targa, suporterii de la FCSB au aruncat cu obiecte în el.

„Sunt în drum spre spital cu Hromada, care are fractură. Din păcate, când era pe targă, suporterii aruncau cu obiecte spre el”, a mai spus acesta.

Cristian Săpunaru a răbufnit

Și Cristian Săpunaru a transmis un mesaj dur după meci. Jucătorul a declarat că VAR-ul în România e penibil și că Rapidul merita să câștige. Acesta a mai spus că toți colegii lui au muncit mult pentru a ajunge aici și că au dat tot ce este mai bun.

cristian sapunaru

Sursa foto Youtube

„VAR-ul în România e penibil! Penibil, penibil, ăsta e cuvântul. Nu avem camere suficiente pentru a vedea o reluare. Dar nu voi comenta arbitrajul, doar meciul.

Într-un derby se poate întâmpla orice. E un plus de agresivitate. Păcat că s-a terminat doar egal. Băieții au muncit mult. Suntem obligați să ne revenim, altfel nu ne putem bate pentru locul 2. Cred foarte mult în acest grup. Și-au dat seama că suntem la Rapid, la o echipă mare.

Dacă noi nu ne revenim, poate veni orice antrenor. Și el va fi schimbat dacă noi nu facem ce trebuie”, a spus Cristian Săpunaru la „Digi Sport Special”.

Ne puteți urmări și pe Google News