Becali mai așteaptă cu sărbătoarea. FCSB-Rapid, 2-2

Becali mai așteaptă cu sărbătoarea. FCSB-Rapid, 2-2

Gigi Becali trebuie să mai aștepte o etapă pentru a sărbători câștigarea campionatului, după ce echipa sa, FCSB, nu a reușit decât un egal cu giuleștenii.

FCSB-Rapid, 2-2

FCSB și Rapid au terminat la egalitate, cu scorul de 2-2, derby-ul rundei a cincea din play-off.

Meciul a fost urmărit de 45.000 de spectatori pe Arena Națională.

Golurile au fost marcate de Olaru (10) și Al. Băluță (57), respectiv Krasniqi (12) și Rrahmani (16).

Ne puteți urmări și pe Google News

Echipele de start:

FCSB: Târnovanu - V. Crețu, Chiricheș, Ngezana, Radunovic - Lixandru, Ad. Șut, Olaru - Oct. Popescu, Miculescu, Fl. Coman Rezerve: M. Udrea, A. Vlad - Panțîru, Dawa, Haruț, Pandele, Antwi, M. Toma, Al. Băluță, Alhassan, Radaslavescu, D. Popa Antrenor: Elias Charalambous

Rapid: Aioani - Braun, Săpunaru, P. Iacob, Borza - Hromada, Oaidă, Hasani - Krasniqi, Rrahmani, Petrila Rezerve: Drăghia - Onea, I. Cristea, Dr. Grigore, Bădescu, Emmers, El Sawy, Funsho, Cîrjan, Papeau, Burmaz, Cepoi Antrenor: Bogdan Lobonț

Stadion: Arena Națională Arbitru: Bîrsan Marcel (Bucureşti) A1: Neacşu George Florin (Câmpulung Muscel). A2: Bucsi Imre-Laszlo (Sfântu Gheorghe) Arbitru VAR: Petrescu Radu (Bucureşti). Asistent VAR: Badea Marius (Râmnicu Vâlcea).

FCSB rămâne pe primul loc, cu 45 de puncte

FCSB și Rapid au început în forță meciul. Florinel Coman a deschis scorul după doar trei minute, dar golul a fost anulat pentru ofsaid.

Ulterior, Darius Olaru a marcat pentru 1-0, minutul 10.

Rapid a întors soarta primei reprize în doar patru minute. Krasniqi a egalat scorul, minutul 12, iar Rrahmani a punctat pentu 2-1, minutul 16.

Și Rapid a avut un gol anulat, în minutul 21, tot pentru ofsaid.

Alexandru Băluță a adus egalarea pentru FCSB, în minutul 57, din pasa lui Risto Radunovic.

FCSB a rămas tot pe primul loc în SuperLigă, cu 45 de puncte. Rapid se află pe locul 5, cu 29 de puncte.

După patru etape în play-off, FCSB are 44 de puncte, la 12 distanță de locul secund, Farul, și la 13 puncte de Universitatea Craiova, pe locul 3, care are însă un meci în minus.