Dan Bittman, nou atac la Raed Arafat. „Eu nu sunt genul de idiot care să spun că nu există COVID”

Dan Bittman, nou atac la Raed Arafat. „Eu nu sunt genul de idiot care să spun că nu există COVID”

Solistul trupei Holograf i-a transmis lui Raed Rafat să privească situația din celelalte țări, care au ridicat unele restricții.

Dan Bittman a revenit în atenție, după ce a făcut mai multe declarații controversate legate de pandemia provocată de coronavirus. Solistul trupei „Holograf” a ținut să precizeze că el crede în existența acestui virus, dar nu este de acord cu măsurile restrictive impuse de autorități.

Dan Bittman i-a transmis un mesaj lui Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. „Eu să fi fost în locul domnului Arafat, sunam imediat ori în Franța, ori aici, mai jos, în Bulgaria, să întreb, voi cum de jucați fotbal cu tribunele pline și fără măști, și fără nu știu ce.

„M-am trezit zilele trecute că sunt liderul unei organizații pe care chiar nu o cunoșteam până alaltăieri, cea cu fără botniță ș.a.m.d. Vreau să spun de la bun început – cred în acest virus. Chiar astăzi m-a sunat un prieten din Timișoara, medic, care are COVID. Mi-a povestit exact ce s-a întâmplat cu domnia sa, deci eu nu sunt genul de idiot care să spun că nu există COVID sau că nu există acest pericol”, a spus Dan Bittman în emisiunea „Dosar de Politician” de la B1 TV.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Când luați o măsură, luați-o pentru țară”

Artistul a mai precizat: „Poate că unele măsuri au fost bune, dar ceea ce mă frapează pe mine este că în timp mie mi se punea să stau liniștit în casă – și chiar am stat, fiindcă respect regulile acestei țări – Guvernul sau, mă rog, forțele cu ghilimele de rigoare îmi organizau cel mai mare exod românesc organizat vreodată, 80.000 de muncitori până la urmă într-o săptămână, două plecați cu avioane, cu transporturi, în timp ce noaptea era interzis să se meargă prin România, în Germania la cules de sparanghel.

Așa că, iertați-mă, e un sfat doar, eu nu pot decât să sfătuiesc Guvernul, că nu le dau eu lecții, nu sunt politician, dar măcar când luați o măsură, luați-o pentru toată țara. Nu pot unii să fie cu COVID și alții fără, unii să stea în casă și alții să stea unde vor ei, adică fiți coerenți.”