Vicepremierul Dan Barna face dezvăluiri din culisele coaliției. Premierul Florin Cîțu poate face remaniere în cazul unui ministru fără acordul partidului din care acesta face parte.

Vicepremierul Dan Barna a declarat că subiectul remanierii unor miniștri nu se află în atenția Guvernului. El a precizat că această temă, precum și lista cu posibilii miniștri remaniabili, care a apărut în spațiul public, nu este reală.

„Am văzut în spațiul media diverse opinii de la ținători de grijă ai Guvernului. În realitate, nu există subiectul ăsta pe agenda Guvernului, pentru că suntem învestiți de aproximativ două luni, care se așează pe implementat reforme. O să vedem peste 6 luni, un an. Fiecare partid își evaluează permanent colegii miniștri și încercăm să ne asigurăm că funcționează pe logica de guvernare. Ăla este de fapt cadrul în care discutăm de evaluare – programul de guvernare agreat de coaliție”, a precizat Dan Barna.

În acest context, liderul USR a precizat că orice discuție despre performanțele miniștrilor se va face de fiecare partid, pentru propria echipă. Dan Barna a mai spus că fiecare partid își va evalua proprii miniștri.

„Premierul poate să remanieze un ministru din partid, dar asta presupune remanierea întregii coaliții. Nu există varianta în care premierul ia cu mâna un ministru de la noi fără acordul nostru. Nu există nici varianta ca eu, unul dintre liderii Coaliției, să facă acest lucru cu un ministru PNL. Restul sunt speculații, glume”, a mai spus Dan Barna.

În aceste condiții, potrivit spuselor sale, premierul Florin Cîțu nu poate decide singur să remanieze un ministru de la USR sau UDMR. La fel, nici ceilalți lideri ai coaliției nu pot lua o decizie în ceea ce privește remanierea unui ministru al PNL.

Dan Barna, dezvăluiri din culisele coaliției

În ultima perioadă, în spațiul public au apărut mai multe informații despre numele unor posibili miniștri remaniabili. Conform acestor informații, pe lista de remaniere a premierul Florin Cîțu s-ar afla Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, Cristian Ghinea, de la Fonduri Europene și Claudiu Năsui de la Ministerul Economiei.

Aceste informații au apărut pe fondul tensiunilor din coaliție, amplificate mai ales de negocierile pentru bugetul de stat. Miniștrii de pe listă au fost acuzați fie că îi critică pe colegii liberali, fie că intră în conflict cu premierul.

La nivelul coaliției nu au fost stabilite reguli clare, scrise, cu privire la posibilitatea remanierii unui ministru. În aceste condiții, orice decizie a premierului privind un ministru, fără acordul partidului care îl susține poate provoca tensiuni.