Damian Drăghici and Brothers - Concert aniversar- „MULȚUMESC #iamgrateful”
- Ioan Bujor
- 29 ianuarie 2020, 16:11
De la folclor, pop instrumental, new age, world music la muzică jazz la nai, ritmurile muzicale care au făcut înconjurul lumii și au cucerit inimile spectatorilor, energia vibrantă și distracția la cele mai înalte cote sunt doar câteva dintre ingredientele celei mai ample producții artistice pe care DAMIAN DRĂGHICI AND BROTHERS o va oferi publicului în primăvara anului 2020.
Pe 31 martie, la Sala Palatului, artistul DAMIAN DRĂGHICI sărbătorește împlinirea vârstei de 50 de ani alături de trupa sa „Damian & Brothers”, de nume celebre ale scenei românești, dar și de invitați speciali din afara țării, în compania tuturor admiratorilor, printr-un concert aniversar excepțional, intitulat „MULȚUMESC #iamgrateful”.
Toți cei prezenți vor fi purtați într-o călătorie retrospectivă emoționantă, în care vor savura pas cu pas povestea muzicală a vieții sale, trecând prin diversitatea stilurilor muzicale abordate de-a lungul timpului, care l-au inspirat pe artistul Damian Drăghici și i-au influențat cariera muzicală, pornind de la folclor, jazz, rock sau muzică clasică, interpretări ale unor melodii veritabile, prezente în sufletele românilor ce aparțin mai multor generații.
”Am fost un copil sărac într-o familie de lăutari, care au decis că eu trebuia să învăț meseria aceasta, ca apoi să mă însor, să cânt la nunți și să-mi întrețin familia. Mi-am dat seama ca viața mea era bătută în cuie și urma să am un viitor previzibil. Acum, la vârsta de 50 de ani, concertul „MULȚUMESC #iamgrateful” reprezintă felul prin care îmi pot manifesta recunoștința față tot ce mi-a oferit viața, față de tot ceea ce mi-a oferit Dumnezeu și, bineînțeles, pentru cel mai frumos dar pe care l-am primit, pe fiul meu Andrei Yeshua. Sunt fericit că pot împărtăși experiența vieții mele cu publicul, alături de numeroși artiști de notorietate din România și din alte țări care au acceptat invitația de a lua parte la concertul aniversar de la Sala Palatului cu momente interesante și surprize pe care ți eu le voi descoperi la momentul oportun.” – declară cu entuziasm Damian Drăghici.
Biletele pentru concertul aniversar „MULȚUMESC #iamgrateful” au fost puse în vânzare la prețuri ce variază în funcție de categoria de loc între 50 lei și 200 lei și pot fi achiziționate online de pe Iabilet.ro, Bilet.ro, Startickets.ro, Ticketnet.ro, din rețeaua Eventim.ro, precum și de la oricare dintre magazinele partenere Orange, Vodafone, Germanos, Carrefour, Cărturești, Humanitas și benzinăriile OMV.
Damian Drăghici a început să învețe să cânte la nai, la vârsta de 10 ani, după ce cântase la diferite instrumente încă de la vârsta de 3 ani. La 15 ani cânta și înregistra deja cu Orchestra de muzică populară Radio din București.
A fugit din România la vârsta de 18 ani prin Iugoslavia, ajungând ulterior în Grecia. După ce a cântat o vreme pe străzi și cluburi, a fost descoperit de subsidiara olandeză a firmei Sony Music, care i-a oferit șansa să înregistreze. După o audiție ce a avut loc la Atena, i-a fost oferită o bursă integrală la colegiul de muzică Berklee din Boston. La Berklee nefiind însă niciun profesor de nai cu care să poată studia, a studiat cu profesorul de saxofon George Garzone.
A locuit în Los Angeles, a înregistrat 18 albume și a participat ca invitat pe un album care a câștigat un premiu Grammy, anume albumul „Winter Solstice” al formației Paul Winter Consort în 2006.
A urmat studii în domeniul muzicii la Universitatea de Muzică din Atena Philipos Nakas (1993-1996) și la Colegiul de Muzică Berklee din Boston, SUA (1997-1999), absolvind Bachelor degree cu Magna cum Laudae, Primul roman care a absolvit această școală.