Daea i-a cumpărat un CADOU soției: „Îmi umezesc ochii cu lacrima aducerii aminte”

Daea i-a cumpărat un CADOU soției: „Îmi umezesc ochii cu lacrima aducerii aminte”

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a participat, astăzi, la deschiderea târgului „Toamna buzoiană”, ocazie cu care i-a cumpărat soției sale un cadou.

Daea a spus că este „un bun cumpărător, căci dacă guşti, trebuie să cumperi, că aşa este obiceiul la noi”, el achiziţionând câteva zeci de produse tradiţionale româneşti, printre care cârnaţi de Pleşcoi, brânză de oi, porumb fiert, dulceaţă de dovleac, dulceaţă de ceapă, vişinată, un ţoi cu ţuică, ulei de lavandă, miere de albine, dar şi o pereche de opinci, potrivit agerpres.ro.

„Am luat opincile să-mi încalţ nevasta, să ştie pe unde a trecut”, a glumit Petre Daea, la momentul achiziţionării opincilor de la un producător din comuna Brădeanu.

Totodată, el s-a confesat că iubeşte mult opincile pentru că îşi aduce aminte că aceasta a fost prima încălţăminte pe care a luat-o în picior. „La începuturile vieţii mele am mers în opinci, este o încălţăminte comodă, când mă încalţ le ud cu lacrimi, căci mi-aduc aminte ce a însemnat opinca pentru mine şi prima încălţăminte pe care eu am luat-o în picior, de aceea le-am şi cumpărat”, a declarat Petre Daea.

Ne puteți urmări și pe Google News

El a mai adăugat că „totuşi, soţiei îi dau opincile ca să-mi umezesc ochii cu lacrima aducerii aminte, este foarte important lucru acesta”.

Ministrul Agriculturii a dialogat cu câteva zeci de producători agricoli şi crescători de ovine, cabaline, bovine, pe care i-a felicitat, dar pe mulţi dintre ei i-a şi atenţionat că-i va vizita „pe ogor”.