Cursul euro în 2026. Cele mai negre scenarii pentru leu, ultimele prognoze
- Bianca Ion
- 18 decembrie 2025, 11:41
Sursă foto: PixabayPerspectivele economice rămân tensionate, iar analiștii avertizează asupra unei posibile continuări a deprecierii leului față de moneda europeană. După ce, în luna mai a acestui an, a fost depășit pragul psihologic de 5 lei pentru un euro, specialiștii consideră că tendința ar putea continua și în 2026, când nu este exclus ca euro să ajungă la un nivel de 5,20 lei.
Prognoze îngrijorătoare pentru cursul valutar
Miercuri, Banca Națională a României a anunțat un curs oficial de 5 lei și aproape 10 bani pentru un euro. Economiștii explică această evoluție prin diferențele semnificative de inflație dintre România și zona euro. În timp ce inflația internă se situează în jurul valorii de 10%, în zona euro aceasta este de aproximativ 2%, dezechilibru care pune presiune suplimentară pe moneda națională.
Sondajele CFA România: scenariu de peste 5,2 lei pentru un euro
Potrivit celor mai recente sondaje realizate de CFA România, cursul leu-euro ar putea depăși pragul de 5,2 lei. Alexandra Smedoiu, vicepreședintele Asociației Analiștilor Financiari, a explicat acest scenariu și a comentat, pentru Digi24, impactul economic al creșterii salariului minim pe economie, programată pentru 1 iulie 2026.
„Nu este surprinzător din două motive. În primul rând, avem impactul inflației, impactul generat al inflației și de regulă, toate limitările acestea se actualizează cu valoarea inflației. Deci, dacă ne uităm doar la inflație, avem deja o ajustare cu aproape 10% și în al doilea rând, directiva europeană privind salarizarea vorbește despre stabilirea unui salariu minim care să fie la aproximativ jumătate din câștigul mediu brut pe țară. Deci, am fi în linie și cu aceste prevederi. Însă, bineînțeles, va exista un impact pentru firme, pentru că creșterea salariului minim nu înseamnă doar creșterea costului pentru acele contracte de muncă cu salariul minim, ci înseamnă și o creștere generalizată a salariilor din economie”, a declarat Smedoiu.

BNR. Sursa foto: Arhiva EVZ
Impozitul minim pe cifra de afaceri, considerat nociv
Specialiștii CFA România atrag atenția și asupra efectelor negative ale impozitului minim pe cifra de afaceri, despre care spun că afectează atât angajații, cât și angajatorii. În opinia acestora, măsura conduce la scumpiri, alimentează inflația și poate determina retragerea unor investitori importanți din România.
„După părerea mea era nevoie de o eliminare, înțeleg că se are în vedere eliminarea acestuia din 2027. Era nevoie de o eliminare pentru că acest impozit este extrem de nociv. El are o bază care nu este profitul. Ori, în momentul în care venim cu niște impozite care nu sunt legate de profitabilitatea unei activități economice, practic ajungem să impactăm extrem de mult economia și aceste afaceri - și știm clar că sunt companii cu cifră de afaceri mare, dar marjă mică raportată la industrie, care au suferit enorm din cauza acestui impozit. Deci, da, este bine că se reduce (n.r. impozitul minim pe cifra de afaceri), dar și mai bine era să se elimine”, avertizează economiștii.
În acest context, analiștii subliniază că menținerea unor politici fiscale considerate împovărătoare, coroborată cu presiunile inflaționiste, ar putea accentua dezechilibrele economice și vulnerabilitatea cursului de schimb în perioada următoare.