Cursa, cel mai scump film românesc. Cum i-a venit ideea lui Codin Maticiuc
- Emma Cristescu
- 21 octombrie 2025, 18:39
Cursa. Sursa foto Cursa.roSeara trecută a avut loc avanpremiera de gală a filmului „Cursa”, cea mai costisitoare producție cinematografică realizată vreodată în România. Zeci de vedete, prieteni și susținători s-au adunat pentru a-l felicita pe Codin Maticiuc, actorul și producătorul care a pariat pe un proiect ambițios: primul film românesc cu și despre curse ilegale de mașini.
„Cursa”, cel mai scump film românesc
Realizat cu un buget impresionant — aproape 4 milioane de euro, dublu față de oricare alt film produs de Maticiuc până acum — „Cursa” aduce pe ecran scene spectaculoase, adrenalină și o distribuție plină de nume cunoscute.

Cursa. Sursa foto Cinemacity
„Este cel mai scump film din România... Ne apropiem de 4 milioane de euro. Nu îi recuperăm niciodată, dar veniți la cinematograf măcar să ne dați impresia că a meritat tot efortul”, a glumit Codin la avanpremieră.
Cum i-a venit ideea
Deși este cunoscut pentru producții inspirate din realitatea urbană, Maticiuc a recunoscut că un film despre mașini nu era pe lista sa de priorități. Totul a pornit de la o discuție neașteptată cu influencerul auto Andy Popescu, care i-a propus proiectul.
„Nu mi-a venit mie ideea, nu sunt fan al filmelor cu mașini. A venit Andy Popescu la mine și a zis că vrea să facă un film. Când i-am spus cât costă, a leșinat și a plecat”, a povestit Codin cu umor.
Proiectul a prins contur abia după ce Anca Truță, producătoare și proprietară a Vertical Entertainment, a decis să investească în film. „Ne-am pus la masă și asta a ieșit”, a spus Maticiuc.
Accidente reale în timpul filmărilor
Filmările pentru „Cursa” nu au fost lipsite de incidente. Codin Maticiuc a povestit că în timpul realizării scenelor de acțiune au avut loc mai multe accidente, dintre care unul extrem de grav.
„Au fost trei accidente nedorite, două destul de rele. Unul a implicat un Lamborghini STO Huracán, ediție limitată, 700 de exemplare în toată lumea. A fost daună totală. Acum mai sunt 699”, a mărturisit el.
Incidentul s-a petrecut în timpul unei filmări când camera-carul, un Porsche Cayenne, s-a ciocnit violent cu supermașina. „Cameramanii nu sunt oameni care au semnat să facă cascadorii, deci a fost foarte traumatizant pentru noi. Din fericire, toată lumea e bine”, a mai spus Maticiuc.
Întrebat ce s-a întâmplat cu mașinile distruse, Codin a explicat că daunele nu sunt acoperite integral. „Nu există asigurare completă pentru așa ceva. Am recuperat 500.000 de euro din daune de peste un milion. Atât am putut obține prin asigurarea de film.”
Chiar dacă pierderile au fost mari, echipa a dus proiectul până la capăt, iar rezultatul final a fost pe măsura riscurilor.
De ce familia lui a lipsit de la avanpremieră
Codin Maticiuc a explicat și de ce familia lui nu a venit la avanpremiera filmului „Cursa”. El a spus că fetițele lui deja au văzut filmul și că este potrivit pentru copii.
„Soția mea și fetele l-au văzut deja. E un film potrivit pentru copii, nu se vorbește urât și nu se întâmplă nimic rău, dar pentru ele era prea mult să mai vină o dată. Ilinca, cea mică, a adormit, iar cea mare a avut emoții”, a spus Codin pentru Cancan.