Cum se circulă la Chișinău, după iureșul produs de inundații. Pericolul nu a trecut

Cum se circulă la Chișinău, după iureșul produs de inundații. Pericolul nu a trecut Ploi. Sursa foto: Satyaban Sahoo/ Pixabay

Ploile torențiale au creat mari probleme pe străzile din Chișinău, sâmbătă după-amiază. Inundațiile au dat se serios autorităților și celor care erau prin trecere sau locuiesc în zonele respective. Și transportul în comun a avut de sufeit, pentru că mai multe troleibuze și autobuze nu s-au mai putut deplasa.

Astăzi, 15 septembrie, lucrurile au revenit la normal, după cum au informat reprezentanții Primăriei din capitala Republicii Moldova. Transportul în comun funcționează conform programului stabilit, au spus edilii. Asta înainte de prânz. Pentru că surprizele neplăcute ar putea să apară și pe parcursul acestei zile. În condițiile în care meteorologii au anunțat că, duminică, va ploua abundent în majoritatea regiunilor țării.

Transportul în comun de la Chișinău a revenit la normal, după ce sâmbătă a fost blocat din cauza inundațiilor

„Însă, conform prognozei Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în următoarele ore se așteaptă intensificarea ploilor, ceea ce ar putea afecta traficul și circulația transportului public. Vom reveni cu informații actualizate pe măsură ce situația evoluează. Pentru informații suplimentare despre circulația unei rute sau alta puteți apela Linia fierbinte RTEC – 022 204 205 sau Dispeceratul PUA – 022 837 317”, au precizat reprezentanții primăriei, într-un comunicat.

Chișinău

Chișinău. Sursa foto: Primăria Chișinău

Sunt anunțate ploi abundente, în continuare, până luni dimineață

Până mâine dimineața, Republica Moldova se va afla sub cod portocaliu de instabilitate atmosferică, după cum au anunțat specialiștii meteo. Sunt prognozate ploi însoțite de descărcări electrice, periodic ploi torențiale și vânt foarte puternic. În acest context meteo sever, riscul de inundații continue crește iar în anumite zone se poate intensifica.

Astăzi, se anunță 21 de grade Celsius la Cahul, vor fi 20 de grade la Ștefan-Vodă, 18 grade la Chișinău, Briceni și Rîbnița, iar la Bălți, mercurul din termometre ajunge la 17 grade Celsius.

Mâine, la început de săptămână, ploile scad în intensitate și vor cădea precipitații doar în nord. Temperaturile se vor încadra între 17 și 22 de grade Celsius.