Achiziție importantă pentru chișinăuieni: 20 de troleibuze noi vor circula pe străzile capitalei

Achiziție importantă pentru chișinăuieni: 20 de troleibuze noi vor circula pe străzile capitaleiTroleibuze/Sursa foto: www.facebook.com/Ion.Ceban.public

Republica Moldova. Transport mai accesibil pentru chișinăuieni. 20 de troleibuze noi vor circula pe străzile municipiului Chișinău. Autovehiculele au fost procurate de primăria capitalei din Letonia și Austria.

Potrivit autorităților municipale, 11 troleibuze sunt de model Skoda 24 Tr și două articulate de model Grand Solaris Trollino 18. Acestea au fost cumpărate din orașul Riga, Letonia. Celelalte șapte troleibuze articulate, de model Van HOOL, au fost achiziționate din orașul Salzburg, Austria.

„Facem tot posibilul pentru ca cetățenii să beneficieze de un confort sporit”

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a subliniat că troleibuzele achiziționate vor fi repartizate pe mai multe rute municipale.

Primarul capitalei, Ion Ceban

Primarul capitalei, Ion Ceban/Sursa foto: facebook.com/Ion.Ceban.public

„Există o mare diferență între Parcul de troleibuze de acum cinci ani, și cel de astăzi. Facem tot posibilul pentru ca cetățenii să beneficieze de un confort sporit. Mai mult, din punct de vedere regional, Chișinăul a reușit să facă cele mai mari astfel de achiziții, atât din Republica Moldova, cât și din țările învecinate”, a spus Ion Ceban.

De asemenea, edilul a mulțumit echipei și tuturor angajaților din domeniu care muncesc și se dedică profesionist.

Performanțele tehnice ale troleibuzelor

Unitățile de transport ce urmează să circule în capitală sunt dotate cu podea coborâtă pe toată lungimea salonului și cu rampă pentru a facilita accesul persoanelor cu nevoi speciale.

Autovehiculele dețin instalaţie de climatizare şi încălzire proprie. Totodată, acestea permit recuperarea energiei electrice pentru regimul de frânare.

Troleibuzele achiziționate

Troleibuzele achiziționate/Sursa foto: facebook.com/Ion.Ceban.public

Troleibuzele achiziționate au o valoare de 700 mii de euro.

Zilnic, în municipiul Chișinău, sunt emise peste 330 de troleibuze. Aproape jumătate din mijloacele de transport sunt dotate cu sistem de aer condiționat. În perioada estivală numărul troleibuzelor care circulă în capitală este redus cu circa 10%, în contextul fluxului redus de pasageri. Începând cu luna septembrie, numărul unităților de transport va fi majorat.

În ultimii ani, cu suportul municipalității, Regia Transport Electric Chișinău a achiziționat 145 de unități de transport, iar Parcul Urban de Autobuze - 184 de unități.