Cum păcălesc româncele frumoase pe italieni cu sume mari de bani

Cum păcălesc româncele frumoase pe italieni cu sume mari de bani

Fermecaţi de frumuseţea româncelor, mulţi străini ajung să le trimită unor tinere din România chiar şi zeci de mii de euro, în speranţa că vor avea o viaţă împreună. Totul este o păcăleală, iar amorezii se trezesc că au finanţat viaţa de lux a unor femei pe care nu le mai pot găsi decât cu ajutorul detectivilor.

Tot mai mulți străini, impresionați de frumusețea tinerelor din România, cad într-o capcană care, la final, îi costă scump. Femeile din țară îi păcălesc că o să îi viziteze peste hotare, însă le cer bani în avans. În multe situații, păgubiții le-au trimis sume mari, dar aleasa inimii nu a mai apărut.

Metoda prin care tinerele din România îi atrag pe străini este una simplă. Fetele îi abordează pe diverse rețele de socializare și apoi le cer bani pentru a merge la ei în vizită. Mulți cad în capcană și nu se gândesc că urmează să fie înșelați. „Italienii, nu-mi dau seama, se îndrăgostesc, vor să le cheme în Italia, ele de abia așteaptă invitaţia, pentru a merge în Italia au nevoie de bani, solicită bani în avans pentru transport”, a spus Mircea Bănescu, detectiv particular, citat de gazetaromanesc.com.

Cei mai mulţi dintre străini realizează doar după ce şi-au golit cardul cu câteva mii de euro că au fost păcăliţi. În majoritatea cazurilor, cei păgubiți, rușinați de situația în care se află, refuză să depună o plângere oficială la Poliție. Aleg apoi să rezolve această problemă cu ajutorul unui detectiv particular și a unui reprezentant legal.

Un caz cu care se luptă acum un detectiv particular din Timișoara este cel al unui italian care a cunoscut o româncă pe internet, iar aceasta cu vorbe dulci a reușit sa obțină 9.000 de euro de la el. Acum, reprezentanta legală a păgubitului încearcă să recupereze acești bani:

”Prietenul meu a fost păgubit de o fată româncă cunoscută pe un site, iar aceasta l-a înșelat cu aproape 9.000 de euro. Am contactat un investigator român, pentru că știam că, dacă depuneam o plângere în Italia, nu voi rezolva nimic”.

Singurii care câştigă bani cinstiţi de pe urma acestor amoruri neîmplinite sunt avocaţii. "

Au fost cazuri de-a lungul timpului, am apărat persoane care au comis sau apelat la astfel de șiretlicuri şi totodată am pregătit apărări pentru persoane care au fost păcălite de fete din România”, a spus Călin Stăiculescu, avocat.

Anul trecut, trei astfel de cazuri au fost rezolvate de instanţele din Timişoara. Judecătorii au decis că o tânără care înşelase un austriac cu 40.000 de euro să-i restituie acestuia întreaga sumă. Fata a folosit banii străinului ca să îşi cumpere un apartament.

 

Ne puteți urmări și pe Google News