Cum evităm excesele de la masa de Paște. Mihaela Bilic vine cu sfaturi prețioase pentru a ne menține silueta

Cum evităm excesele de la masa de Paște. Mihaela Bilic vine cu sfaturi prețioase pentru a ne menține siluetaSursa foto Dreamstime.com

Sărbătorile românilor aduc mereu mese pline de bucate tradiționale, care mai de care mai atractive. Postul dinaintea Paștelui și dorința de a degusta fiecare preparat ne pot crea disconfort. De asemenea, mesele de sărbători vin la pachet și cu kilograme în plus. Mihaela Bilic vine cu sfaturi prețioase pentru această perioadă și ne arată cum putem evita excesele.

Renumitul nutriționist Mihaela Bilic vine din nou în ajutorul românilor, de data aceasta cu sfaturi prețioase pentru a evita kilogramele în plus pe care le acumulăm de sărbători. Paștele este celebrat cu preparate tradiționale. Gospodinele pregătesc cele mai bune preparate și suntem ademeniți să mâncăm din fiecare, fără să ținem cont de cât de plin este stomacul nostru.

Mihaela Bilic oferă sfaturi prețioase gospodinelor și le recomandă să folosească cât mai puține grăsimi în prepararea mesei de Paște. De asemenea, ea susține că oul fier este un bun prieten în curele de slăbire, așa că el poate fi consumat fără probleme.

"Am înroșit ouăle, iar sâmbăta se coace pasca, acest cozonac ca o coroană cu brânză, îndesat cu stafide, parfumat și bine rumenit. Ce mai avem în meniul de Paște? Preparate tradiționale pe bază de carne de miel: borș, friptură, drob, stufat. Niciunul dintre ele nu reprezintă un pericol pentru siluetă dacă degresăm carnea înainte să o gătim și evităm să adăugăm ulei în exces în compoziția mâncării.

Oul fiert este prin definiție un prieten al curei de slăbire. Consumați-l fără frică, stimulează secreția sucurilor biliare și ușurează digestia. Cu o singură condiție, să folosim muștar în loc de maioneză!", a spus Mihaela Bilic în cadrul emisiunii ”Doctor de Bine” de la PRO TV.

Recomandări pentru a evita excesele la masa de Paște

Celebrul nutriționist susține că mesele bogate de sărbători nu sunt un pericol doar pentru siluetă. După o perioadă de post, suntem tentați să mâncăm cu poftă, așa că pot apărea indigestii. Pentru a evita excesele, Mihaela Bilic ne recomandă să nu servim din toate preparatele la o singură masă, ci să le împărțim pe tot parcursul zilei.

"Recomandarea mea? Nu mâncați totul la o masă, dacă nu vreți să vă alegeți cu o indigestie! Cum să procedăm să nu ne “cadă greu”, nici la digestie nici pe cântar? Evităm să mâncăm totul odată.

Aperitivele, adică drobul, ouăle fierte și câteva felii de caș, alături de multe legume proaspete, constituie meniul ideal pentru un mic dejun bine asortat. Așteptați apoi 4-5 ore până la masa de prânz, cu ciorbă și stufat. Păstrați pentru masa de seară friptura la cuptor sau la grătar, cu multă salată verde. Rămâne loc și pentru un pic de dulce, o felie de pască sau de cozonac și o ceașcă de cafea cu lapte, sunt gustarea perfectă pentru ceaiul de la ora 5:00.

Ca să câștigăm 1 kg de grăsime avem nevoie de un aport suplimentar de 7000 cal, deci nu ne îngrășăm dintr-o masă. Strategia de a repartiza mâncarea de-a lungul întregii zile ne ajută să ne satisfacem poftele fără risc de indigestie sau pericol pentru siluetă. Țineți cont de dimensiunea porției, farfuria ideală pentru un adult are 20 cm în diametru, cât două palme.

Nu uitați că o masă de sărbătoare nu înseamnă doar mâncare, ci și atmosferă plăcută, conversație, socializare. Bucurați-vă alături de cei dragi de o plimbare în aer liber, micile excese culinare pot fi compensate rapid cu un pic de mișcare. Paște fericit!", mai recomandă Mihaela Bilic.

Ne puteți urmări și pe Google News