Cum a fost bătut Nicu Ceaușescu din cauza lui Serghei Mizil

Cum a fost bătut Nicu Ceaușescu din cauza lui Serghei MizilSerghei Mizil. Sursă foto: Facebook

Serghei Mizil a avut o tinerețe agitată, mai ales că familia din care provenea îi permitea acest lucru. Drept urmare intra în tot felul de situații din care se descurca să iasă bine, dar prietenii lui nu prea.

Serghei Mizil și bătaia cu milițienii

Omul de afaceri a explicat că Nicu Ceaușescu a fost bătut de către milițieni din cauza lui. Totul s-a întâmplat la Brașov, acolo unde se afla în vacanță.

”Nicu Ceaușescu a luat bătaie de la milițienii din Brașov tot datorită mie. Noi am plecat de acolo la călărie și la un șpriț la Brașov. Aveam vila în Predeal. Și am băut, am băut, mergeam cu miliție în față și cu ăștia de la direcția a V-a. Și ei au plecat toți, cu Nicu cu sor-mea, care mai eram, Viorel Bucur, au plecat înainte și Zoia a zis că va conduce ea. Eu am fost de acord că nu mă interesa cine conduce. Și a venit și unu de la Direcția a V-a care stătea lângă ea în față”, și-a început povestea Serghei.

Opriți de miliție în trafic

Numai că la un moment dat, la Brașov au fost opriți de miliție. ”Și la Brașov ne oprește un milițian și cere carnetul. La care Zoia: eu nu am carnet. Și acesta îi spune dă-te mă jos să vedem cine e”, a explicat omul de afaceri. Cert este că acesta se afla în mare formă ca de-obicei așa că a început să facă glume cu milițianul.

Din glumă în bătaie

”Și vine înapoi milițianul și îi zic: întreabă-mă cine sunt? La care milițianul: cine ești? Și eu îi zic: pasagerul. Și îi mai zic: întreabă-mă ce face pasagerul? La care el: ce face pasagerul? La care eu: te bagă undeva. A rămas mut.

La care eu: mai întreabă-mă odată. Și a doua oară i-am zis la fel. Și apoi mi-a sărit țandăra și am zis ia lasă-l pe acesta aici și hai să plecăm”, a povestit Serghei. În cele din urmă, Nicu Ceaușescu a fost agresat din cauza glumelor lui.

4
4