CSM a ratat complet sezonul

CSM a ratat complet sezonul

„Tigroaicele” au fost zdrobite de gruparea maghiară Gyor și n-au putut lupta pentru trofeul Ligii.

CSM București a dat cu piciorul marelui obiectiv al sezonului: câștigarea Ligii Campionilor.

Fără gol marcat o treime din prima parte

Campioana României s-a oprit în semifinalele celei mai importante competiții, după ce a pierdut fără drept de recurs întâlnirea cu unguroaicele de la Gyor, scor 20-26 (10-12). La Budapesta, acolo unde a fost susținută de aproximativ 1.000 de români, CSM n-a dat niciun moment impresia că poate să acceadă în finală. Bucureștencele au avut un debut dezastruos, foarte rar văzut în handbal, marcând primul gol abia în minutul 10, într-un moment în care Gyor avea deja 3-0.

Ne puteți urmări și pe Google News

Gyor ETO a condus întâlnirea și-a avut emoții pentru scurt timp, în minutul 42, atunci când „tigroaicele” au egalat la 16. La final, tabela a consemnat o diferență consistentă în favoarea trupei din Ungaria, care aseară a luptat pentru trofeu împotriva formației Vardar Skopje (Macedonia).

Instabilitate pe banca tehnică

Tot ieri, într-o confruntare fără importanță, CSM București a evoluat în finala mică împotriva rusoaicelor de la Rostov (meciul s-a disputat după închiderea ediției). Echipa cu un buget de 6-7 milioane de euro a avut un sezon european fluctuant, fapt ce a dus la schimbarea antrenoarei daneze Helle Thomsen.

Pe banca tehnică a revenit suedezul Per Johansson, cel care a adus Liga Campionilor, la București, în 2016, dar nordicul n-a putut repune pe picioare o trupă în care Cristina Neagu și Isabelle Gullden n-au mai strălucit.